Plecand din Pietrapertosa spre Matera, pe drum, ne-a prins o ploaie torentiala. Mergeam prin padure, pe un drum de o banda si jumatate, nu se vedea nici o alta masina, erau numai curbe si serpentine si vizibilitatea din ce in ce mai redusa. La un moment dat am inceput sa regretam alegerea acestui drum de intoarcere, care era un pic mai lung decat cel pe care venisem, si vizibil mai neumblat. Dar il alesesem pentru acel popas surpriza… Craco, orasul fantoma.

Cum am aflat de Craco? tot din poze studiate pe google, mi-a atras atentia prin spectaculozitate si, pentru ca suntem pasionati de locuri „speciale” l-am inclus si pe acesta pe lista noastra scurta.

Deci ce este Craco? Situat pe un deal la 400m deasupra raului Cavone, orasul dateaza din anii 800BC. In secolul VI se numea Montedoro, apoi la 1060 a intrat in posesia Arhiepiscolului de Tricarico, cel care l-a numit Graculum. In 1276 s-a fondat o universitate, apoi populatia a crescut ajungand la peste 2500 de locuitori in secolul XV-XVI. Tot atunci s-au construit patru mari Pallazzo: Maronna langa turn, Palazzo Grossi langa biserica, Palazzo Carbone si Palazzo Simonetti.

Orasul a devenit municipalitate independenta in 1799, apoi a ajuns sub ocupatia lui Napoleon iar in 1807 a fost devastat de briganzi. La sfasitul secolului 19 si inceputul secolului 20 a inceput o emigrare masiva in America pentru ca agricultura era in declin. Apoi au urmat 3 evenimente in succesiune rapida, care au avut ca rezultat abandonarea completa a orasului, o alunecare de teren in 1963, o inundatie in 1972 si cutremurul din 1980.

Dupa acesta din urma orasul a fost complet abandonat ramanand doar o efigie a unui trecut tumultos, o marturie a fragilitatii constructiilor umane in fata fortelor subtile dar nemiloase ale naturii.

Revenind la excursia noastra, dupa ce am iesit din padure ploaia s-a domolit, la fel ca si peisajul, muntii fiind inlocuiti de dealuri line, presarate ici colo cu micute localitati. Cerul a inceput sa se lumineze, acea lumina de culoarea mierii, intre dupa amiaza si seara, iar norii desenau fuioare uriase, albe si cenusii pe cer. Apoi, in departare am vazut silueta orasului, proiectata pe cer, cu turnul sau impunator, si am avut brusc sentimentul ca ne apropiem de ceva inefabil, un fel de Atlantida suspendata pe deal. Pana si copiii s-au linistit si au inceput sa priveasca lipiti de geam cum ne apropiam, pe serpentine line, de imaginea tot mai pregnanta a orasului fantoma.

Am parcat masina intr-o zona rezervata, sub pini, si am parcurs pe jos lungimea orasului, vorbind aproape in soapta. Orasul se poate vizita doar cu rezervare, tur ghidat, din motive de siguranta. Cum nu stiam sigur cand si daca ajungem la Craco nu am facut ascest lucru asa ca doar l-am admirat din exterior, zona fiind protejata de garduri cu explicatii clare despre pericolul explorarii neorganizate.

Am fost bucurosi sa vedem ca orasul este subiectul unui proiect de reabilitare pentru a putea fi vizitat, el va fi transformat intr-un muzeu in aer liber. Locuitorii orasului ce au emigrat in America au infiintat Craco Society, o asociatie care incearca sa promoveze acest oras prin diverse mijloace. In afara de aceste tururi ghidate uneori se mai organizeaza si evenimente, proiectii, concerte sau vizite nocturne.

De altfel, datorita decorului deosebit, unic, mai multe filme au avut Craco drept platou de filmare, printre care The Passion of The Christ (2004), The Nativity Story (2006) si Quantum of Solace (2008).

Daca doriti sa aveti experienta acestui loc deosebit trebuie sa va documentati dinainte. Mai vreau sa mentionez Matera este capitala culturala europeana in 2019 si Craco va fi inclus in manifestarile cultural-artistice ce se pregatesc pentru acest eveniment.

In timp ce ne aflam acolo au mai sosit alte 2-3 masini de turisti, ceea ce dovedeste ca misterul si mirajul acestui monument – oras fantoma l-au facut cunoscut.

Dupa ce ne-am saturat de poze, de admirat peisajul si pasarile, care nederanjate de nimeni, pusesera stapanire pe turn si pe casele parasite, am plecat, lasand in urma noastra turnul santinela, o imagine ce ne-a ramas si noua in minte, invitand la reflexie.