Am ales de aceasta data Editura Nemira, o editura specializata in carti din domeniul SF, non-fictiune sau tehnice. Dar Nemira are si o frumoasa colectie de carti pentru copii intitulata Nemi, iar in aceasta perioada vine cu oferte foarte avantajoase, „la pachet”. Va invitam sa descoperiti cateva dintre ele.
Reunite sub titlul „Povesti cu catelusi” veti gasi 3 carti adorabile semnate Christophe Loupy si ilustrate de Eve Tharlet, recomandate copiilor de la 3 ani in sus. Intre paginile lor veti descoperi povesti pline de candoare, de aventuri si umor dar si mesaje educative pentru copii, ai caror protagonisti sunt simpaticii Lipici, Codita sau Labuta.
Daca nu il cunoasteti inca pe Matei, simpaticul iepuras, va invitam sa-l descoperiti intr-un pachet care reuneste 7 din cartile lui Briggitte Weninger, ilustrate cu gingasie de aceeasi Eve Tharlet. Veti gasi carti potrivite pentru copii peste 3 ani si care abordeaza multe subiecte: aniversari sau jocuri sportive, iubirea parinteasca si certurile intre prieteni si chiar o carte speciala pentru Paste, care se apropie cu pasi repezi.
Pentru copii (de la 3 ani in sus) amatori de povesti clasice si basme iata pachetul „Basmul din buzunar”, ce reuneste 5 povesti cunoscute editate intr-un format prietenos si ilustrate superb. Foarte potrivit si pentru un cadou, acest pachet include aventurile lui Aladin, minunatul basm „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte„, basmul german „Muzicantii din Bremen” dar si povestile „Sarea in bucate sau „Ursul pacalit de vulpe„.
A sosit randul iubitorilor de animale, cu o selectie dedicata celor care incep sa desluseasca tainele cititului, de la 6-7 ani in sus. Seria „Povesti cu animale” semnata Jill Tomlinson va fi in mod sigur pe placul micilor cititori caci contine povesti usor de citit, avand ca protagonisti diverse animale dar care au in acelasi timp au si mesaje pozitive, educative.
Daca cei mici iubesc muzica clasica, sau doriti sa-i ajutati sa descopere acest domeniu minunat, alegeti pachetul „Povesti din Padurea Muzicala” ce reuneste 3 carti semnate Cristiana Andone si ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprita si Thea Olteanu. Personajele principale sunt marii compozitori Bach, Vivaldi si Enescu iar copiii vor invata intr-un mod placut informatii esentiale pentru cultura lor generala. Potrivite de la 6 ani in sus, cartile sunt usor de citit si contin imagini originale superbe iar cartea despre Enescu este o editie speciala, centenara, in care veti descoperi minunata poveste Dor de doina.
Copii care au vizionat deja filmele „Cum sa-ti dresezi dragonul” sunt in mod sigur cuceriti de povestea inventata de Cressida Cowell. Ei vor dori in mod sigur sa descopere cartile care au stat la baza acestor ecranizari, mai ales ca sunt scrise intr-un stil antrenant si amuzant si ilustrate cu imagini grafice ce-i vor inspira sa realizeze propriile lor desene (recomandate de la 7 ani).
Pentru copiii pasionati de stiinta si de aventuri, de la 9 ani in sus, Nemira a pregatit pachetul „Nick si Tesla” semnat „Science Bob” Pflugfelder. Ii vor descoperi astfel pe cei doi gemeni de 11 ani care se pricep la electronica, adora sa mestereasca si sunt neintrecuti in arta intratului in bucluc. Chiar daca sunt dedicate copiilor mai mari cartile contin ilustratii intr-un stil specific care nu vor face decat sa adauge la placerea lecturii.
In speranta ca v-a placut selectia noastra va invitam sa descoperiti si alte carti la pachet pe site-ul Nemira si va asteptam aici cu sugestiile, comentariile si parerile voastre.