Falduri de stanca ce coboara pana in mare, dealuri acoperite cu vii sau livezi de lamâi, un taram intre cer si mare cu cinci mici orasele cu casute rectangulare, colorate, cu obloane de lemn vopsite in verde sau albastru, sau altfel spus Cinque Terre.

Daca Italia este una din cele mai frumoase tari din lume atunci aceasta bucatica de Italie trebuie sa intre in topul celor mai frumoase locuri de pe Pamant. Veti spune ca nu se compara cu exotismul insulelor asiatice, cu farmecul coastelor din America Latina sau cu alte insule exotice, e doar o portiune de coasta europeana, iar casele acelea colorate nici macar nu se compara cu cele din orasele medievale. Veti spune asta, poate, dar doar pana ajungeti acolo…

Am ajuns prima data in Cinque Terre in 2007 cand ne propusesem sa stam doar doua zile acolo, caci in genere cele 5 orasele erau considerate ca destinatie potrivita pentru excursii de o zi. Nu rezervasem cazare caci pe atunci era foarte greu sa gasesti ceva intr-unul din aceste orase, putinele locuri de cazare disponibile pe internet fiind rezervate cu luni inainte. Ne-am oprit in primul orasel cum veneam dinspre Pisa, Riomaggiore, si am mers la pas pe straduta centrala, dintre gara si mare, sperand sa gasim ceva ce seamana a oficiu de turism, citisem pe un forum ca ar fi un fel de birou unde sunt listate ofertele de cazare din partea localnicilor.

Am gasit biroul, aflat undeva, pe stanga cum cobori spre mare, o usa de lemn si o fereastra vitrina, la parterul aproape demisol al unei case aflate pe la mijlocul strazii. Doamna de acolo a inteles repede ce vrem si ne-a prezentat cele cateva variante: un hostel cu paturi la comun, o camaruta la un demisol, pe o mica strada laterala, si asa mai departe. Am fi putut alege ceva, nu eram pretentiosi pe vremea aceea, dar parca tot voiam ceva mai bun si discutam intre noi daca sa nu ne incercam norocul in urmatorul oras. Doamna s-a ridicat de la birou, a iesit in strada si s-a intors cu o babuta un pic cocarjata, cu broboada neagra, explicandu-ne prin semne sa mergem cu ea sa ne arate ceva.

Am ridicat din umeri un pic circumspecti, ce putea sa ne arate asa o babuta?, dar nu prea am avut de ales caci a trebuit sa ne luam dupa ea, era surprinzator de sprintena pentru aspectul ei si deja disparuse in umbra unei strazi laterale, pe dreapta. Strazile in Cinque Terre au nume de strazi dar sunt scari. In fine, nu toate, dar o mare parte. Am urcat deci pe strada-scara, am luat-o la stanga pe o straduta ingusta si plata, apoi iar la dreapta pe scari si iar la stanga pana cand am ajuns la marginea oraselului dinspre mare. Eram la ceva inaltime fata de mare pe o alee ce urca serpuind pe marginea dealului, am mai mers cateva zeci de metri si babuta s-a oprit in dreptul unei casute mici, albe, cu obloane verzi.

A deschis poarta de lemn cu cheia, am trecut pe langa o mica gradina patrata, in stanga si am intrat in casuta. Doua camere, destul de mici, prima cu o canapea, o masa cu scaune si o mica zona de bucatarie, a doua un dormitor cat sa incapa un pat dublu mare si o baie minuscula dar cu tot ce trebuia. Ferestrele camerelor dadeau spre mare, si era o mare atat de mare…. un orizont imens de mare sclipitoare, de strigate de pescarusi si barcute ce se leganau pe valuri. Privelistea, gradina, intimitatea casutei ne-au cucerit, am convenit imediat la pret, cu toate ca nu era foarte mic (rezonabil totusi) si am ramas acolo, atat de bucurosi, aproape ca nu ne venea sa credem ca am gasit un asemenea loc.

Casuta se afla la 10 etaje deasupra marii, am numarat treptele ce coborau spre micul port. Deasupra ei trona coroana chiparosului de langa ruinele vechiului castel, prin fata trecea o alee de piatra pe care se plimbau din cand in cand localnici, oprindu-se pe o banca cu vedere la mare, sa mai sporovaiasca. Gradina avea rosii si lamai si portocale, si ierburi aromate cu mirosul acela specific al gradinilor mediteraneene. Aveam si un balcon ingust de piatra care-ti dadea sentimentul ca esti de-a dreptul suspendat deasupra marii. Iar lucrul cel mai neobisnuit, pe care nu o sa-l uit, este ca stand intins in pat, ziua, puteai urmari pe tavan reflexiile luminoase ale valurilor marii, aflata cu 10 etaje mai jos. De fapt marea intra in casuta coplesind toate simturile, cu mirosurile ei de sare si alge, cu strigatele pescarusilor si cu lumina valurilor ei.

Trebuia sa stam doua zile, am stat sase. Am renuntat la zilele planificate pentru finalul vacantei, la Milano si am ramas acolo, in casuta alba, spre nedumerirea babutei care la un moment dat cred ca-si inchipuia ca nu va mai scapa de noi. Am batut la pas toate cele Cinque Terre, pe jos pe langa mare, pe sus pe munti, am privit marea din mii de unghiuri minunate, ne-am umplut plaminii de aerul acela inmiresmat. Era luna mai si apa era destul de rece dar am facut totusi baie in mare, si in Riomagiorre, pe malul cu lespezi mari si rotunjite de piatra, cu atentie la valurile care te puteau izbi de pietre si in Monterosso, pe plaja pitoreasca unde deja turistii isi incepeau sejururile la mare.

Am vizitat toate cele 5 orasele, Manarola cu soclul sau imens de piatra si casutele pitoresti, superbe in lumina asfintitului, Corniglia cocotata pe stanca, strajuind Golful Liguric, Vernazza, peninsula fotogenica cu carari de piatra si turnul rotund al castelului. Am batut strazile din Monterosso, admirand frumoasa biserica in alb si negru, si am poposit pe minunata sa plaja sa ne odihnim un pic picioarele obosite de atata mers. Dar tot Riomaggiore ni s-a parut cel mai frumos, caci il consideram deja acasa. Seara toti turistii plecau si ramaneau doar localnicii, pescarii care discutau zgomotos in port, femeile care adunau rufele puse la uscat, copiii care alergau pe strazile atat de potrivite pentru jocul de-a v-ati ascunselea.

In cele sase zile si sase nopti cat am stat in casuta alba din Riomaggiore timpul parca se oprise in loc si ne lasase, generos, in acel coltisor minunat sa ne bucuram de soare si mare, de flori si de stanci, de gradina noastra mica si de dormitorul cu tavanul mangaiat de reflexiile valurilor. Au fost cred, cele mai frumoase zile de vacanta din viata noastra, eram tineri si liberi, ne lasam usor uimiti de frumusetea lucrurilor dar parca si lucrurile conspirau sa ne uimeasca cu frumusetea lor. Un colt de stanca, o frumoasa floare de passiflora, delicata ca o opera de arta, o pisica gri tolanita pe o banca de piatra, o poteca serpuind printre pereti de stanca inundati de vegetatie luxurianta, o casa veche de piatra cu un oblon desprins, barcutele pescarilor, seara, cu felinarele lor luminand pe mare de parca ar fi vrut sa concureze stelele de pe cer…

Am plecat apoi, cu regretul in suflet, promitandu-ne sa revenim, poate vom avea norocul sa stam in aceeasi casuta mica. Am revenit in Cinque Terre, 10 ani mai tarziu, impreuna cu copiii, dar nu am stat in Riomaggiore ci intr-un orasel din apropiere, Levanto, ales pentru plaja sa frumoasa. Dar am mers si in Riomaggiore si am cautat din priviri casuta „noastra”, era tot acolo, intre mare si cer, alba cu obloane verzi, deschise pentru ca marea sa intre in casa. Oricum, promisiunea ramane si speram sa ne intoarcem acolo, cat de curand.

Puteti gasi oferte avantajoase pentru zboruri sau cazare prin aplicatia momondo (o gasiti aici). Asteptam parerile si sugestiile voatre pentru noi articole.