Comandamentul pentru Fapte Mici

Fapte mari si mici. Cat de mici sunt faptele mici?

Am decis sa ne alaturam initiativei lui Cristian China Birta si sa intram, alaturi de alti bloggeri in Comandamentul pentru #FapteMici. Stiu, avem impresia cu totii ca faptele mici nu conteaza, e prea putin, nu schimba nimic. Si nu stiu cum se face dar noi, oamenii obisnuiti, nu prea avem faptele mari la noi.

Dar faptele mici chiar conteaza, un bob de grau e foarte mic, dar un lan de grau va hrani sute de familii. O picatura de apa nu conteaza, insa ploaia e o forta a naturii. Un pas poate ca nu conteaza, dar cele mai mari calatorii au inceput cu un prim pas. Faptele mici conteaza, cu conditia sa fie adevarate, consecvente si multe.

Ne solidarizam in suparare, in revolta, in tristete, hai sa ne solidarizam in zambet, bunatate, daruire. Acesta este indemnul lui Cristian si asa a luat nastere Comandamentul pentru #FapteMici, este o forma de solidarizare in bine.

HARTMANN România, 200 de ani si (câte) 200 de fapte mici

Compania germană HARTMANN aniverseaza 200 de ani printr-o campanie de responsabilitate socială “200 de fapte mici în fiecare lună”, prin care se implică în susținerea unor categorii sociale vulnerabile: bolnavi cu răni cronice, vârstnici, persoane cu oameni dragi internați în spitale și copii din familii defavorizate.

HARTMANN România activează în domeniul produselor de asistență medicală și igienă si se alătură prin această campanie eforturilor Hospice Casa Speranței, Fundației Principesa Margareta a României, Asociației Dăruiește Viață și Asociației MagiCAMP (despre care am mai scris aici). Cum?

  • hartmannin septembrie HARTMANN România a daruit 200 de pachete cu produse pentru pansarea bolnavilor cu răni cronice, dedicate pacienților Hospice Casa Speranței, cea mai mare organizație din România de îngrijiri paliative.
  • in octombrie compania a oferit 200 de tensiometre Veroval bătrânilor singuri, cu ajutorul Fundației Principesa Margareta a României.
  • in noiembrie, 200 de pachete de vizită, constând în halate și măști, au fost daruite pentru accesul in conditii de igiena al vizitatorilor (peste 10.000) in 6 spitale din țară, cu sprijinul asociatiei Dăruiește Viață, organizația care construiește Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.
  • in decembrie, HARTMANN România a daruit copiilor aflați în situații vulnerabile 200 de pachete pentru măsurarea temperaturii (termometre Veroval Febră 2în1 și Thermoval Kids Flex), prin implicarea MagiCAMP.

babyAcum HARTMANN extinde programul de susținere a grupurilor și comunităților vulnerabile lansat anul trecut si sprijină Asociația ”Inima Copiilor” cu produse care vor servi îngrijirii bebelușilor internați și desfășurării activității medicale pe secția de terapie intensivă și în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie.

Fapte mici pentru inimi mici … inseamna inimi foarte mari!

Cunosc Asociatia Inima Copiilor de cativa ani buni, a fost alegerea mea pentru redirectionarea impozitului pe venit. De ce? Pentru ca am fost impresionata de povestile lor despre sectia de terapie intensivă pentru nou-născuți din Spitalul Marie Curie.

InimaCopiilorAcolo, niste oameni minunati incearca sa faca totul pentru cei mai greu incercati copii, cei nascuti cu probleme grave de sanatate, incercand sa le dea o sansa la viata. Intr-o lume marcata de nepasare, de unica determinare pentru castig personal, printre oamenii care prefera sa intoarca spatele la suferinta celor din jur, exista cativa, putini, dar cu inimi mari, care se lupta cu moartea la propriu, in ciuda tuturor neajunsurilor, in ciuda faptului ca sunt constienti ca nu vor castiga fiecare batalie.

Asociația Inima Copiilor a construit după cele mai înalte standarde secția de terapie intensivă pentru nou-născuți, la fel și blocul operator pentru cardiochirurgie și neurochirurgie pediatrică din Spitalul Marie Curie. Mai mult decât atât, Inima Copiilor derulează acolo mai multe proiecte și susține în mod permanent activitatea medicală.

baby3Efortul lor, impreuna cu cel al medicilor si personalului a dat roade. Sectia de terapie intensiva nou-nascuti de la Marie Curie avea deja cele mai bune rezultate din tara, avand cea mai mica rata de mortalitate infantila din tara, apropiata de media din centre europene de prestigiu. Acolo se trateaza cu succes 200 de nou nascuti in fiecare an, si chiar prematuri sub 1000g cu patologii severe, malformatii digestive, malformatii pulmonare, hernii diafragmatice, traumatisme obstetricale, boli infectioase severe, afectiuni neurochirurgicale.

mariecurie.jpg

Dar o sectie de spital funcționează zi de zi, are nevoie de materiale, de consumabile, de finanțări. Nevoile sale sunt complexe, mai ales când vorbim de zone atât de sensibile cum sunt operațiile și terapia intensivă pentru bebeluși, dar și de un loc unde s-au impus standarde medicale înalte.  Si pentru că faptele mari se susțin cu fapte mici și constante, HARTMANN vine în sprijinul Asociației Inima Copiilor tocmai cu acele detalii importante în viața de zi cu zi a unei secții de spital – consumabilele (produse de cea mai bună calitate, indispensabile îngrijirii bebelușilor și activității medicale, precum pansamente, mănuși de examinare, termometre, măști chirurgicale sau câmpuri sterile).

Mai multe fapte mici, mai multe sanse mari

Asociatia Inima Copiilor are in derulare mai multe proiecte, unele atat de impresionante prin simplitatea lor: Banca de lapte matern, Niciun copil singur in spital, Sustinerea familiilor sarace ale micilor pacienti, Consilierea psihologica a parintilor. Toate acestea pe langa implicarea in modernizarea sectiei de Cardiochirurgie Pediatrica a Insitutului Inimii din Cluj sau reconstruirea sectiei de Terapie Intensiva nou nascuti a SJ Constanta. Au nevoie de ajutor, poti ajuta chiar tu. Cum?

  • Redirecționează 3,5% din impozit – mai ai timp pana pe 31 iulie. Nu implica nici un cost pentru tine, dar este un ajutor important. Si poti face asta in fiecare an.
  • Fă o donație în contul Inima Copiilor – faptele mici contează și se adună. Propune-ti sa donezi o suma mica in fiecare luna*. Nici nu vei simti lipsa ei, dar in schimb vei sti ca ai facut o fapta buna. Poti dona si online, aici.
  • Fii voluntar, intreaba cum poti sa ajuti. Sau implica-te in programul „Niciun copil singur in spital”.
  • Daca esti blogger, influencer, ai multi prieteni in social media, promoveaza aceasta campanie. Invita-i si pe altii la #FapteMici.
  • Daca reprezinti o firma (sau poti convinge conducerea unei firme) sponsorizeaza Asociatia Inima Copiilor, fara costuri suplimentare.

Noi nu ne oprim aici, veti mai auzi de Comandamentul pentru fapte mici. Iata si invitatia oficiala de la Cristian China Birta.

In speranta ca te-am convins ca nu este nevoie decat de #FapteMici pentru rezultate mari, te asteptam sa revii pentru a vedea cum evolueaza aceasta campanie.

Spor la #FapteMici!

PS Intr-un articol, pe un subiect nici pe departe atat de serios ca acesta, spuneam cum poti gasi niste firmituri de timp prin buzunare. Ei bine, poti gasi si bani prin buzunare daca vrei sa ajuti:

  • renunta la un pranz comandat la birou in favoarea unui sandvich pregatit de acasa. Poti economisi pana la 50 de lei pe luna.
  • renunta la o bautura racoritoare pe saptamana, e si mai bine pentru sanatate. Si a ta, si a celor pe care îi poti ajuta cu pana la 30 de lei pe luna.
  • fa ordine in casa si vinde lucrurile care nu-ti mai trebuie, nici n-o sa le simti lipsa. Doneaza macar jumatate din suma rezultata.
  • nu merge zilnic la cumparaturi ci maxim de doua ori pe saptamana, cu lista si buget. Tine-te si de lista si de buget, poti economisi astfel pana la 200 de lei pe luna.
  • fa-ti o pusculita in care sa pui cate 1 leu pentru fiecare vorba de duh care ti-a scapat. Sau pur si simplu pune in fiecare zi toate hartiile de 1 leu, nu le vei simti lipsa si vei aduna pana la 50 de lei pe luna.

31 de gânduri despre “Comandamentul pentru Fapte Mici

  1. Pentru mine, ca mama de prematur, „campati” la sectia ATI a unui spital, ca mama care a vizitat ceva spitale in primii 4 ani ai copilului, subiectul este unul de suflet.
    In plus, Inima Copiilor mi-e lipit de suflet dinainte sa fiu mama, de cand tot donam, prin SMS, catre ei.
    Pentru ca eu CRED cu Mare Credinta in ce fac ei!!
    Cat despre faptele mici..ele intotdeauna conteaza! Sunt matematician, asa ca stiu ca multi de „1” adunati pot duce la rezultat spectaculos!
    Salut initiativa! Si …ma tenteaza sa intru in ea! 😊

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Roxana Trandafir Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s