Reteta perfecta 7

A trecut ceva timp de la ultima reteta, era timpul pentru una noua, nu? Iata-ma cu una proaspata, dedicata, ca de obicei parintilor, mai ales acelor parinti care isi doresc si experiente … de oameni mari, dar care se confrunta cu lipsa acuta de timp. Este o reteta pentru petrecerea timpului liber calatorind in spatiu si in timp, in confortul propriei case. O reteta cu un singur ingredient, TIFF Unlimited si cativa pasi simpli, pentru entertainment de calitate.

Nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o lume noua

Pasiunea pentru teatru si film a aparut undeva prin anii liceului, si s-a dezvoltat mult in facultate, cand am avut sansa minunata de a avea printre prieteni mai multi studenti de la UNATC si tineri actori. Imi amintesc cu cata bucurie participam la ateliere, la repetitii, vedeam pentru a 6-a oara aceeasi piesa de teatru pentru a identifica diferentele subtile din jocul actoricesc, sensibil pâna si la vremea de afara.

Sau cum vanam programul de la Cinemateca si incercam sa vad cat mai multe din acele minunate filme, atat de deosebite de cele vazute inainte, la televizor sau la cinema (era in anii imediat dupa Revolutie). Sau cum un prieten punea mana pe o caseta cu un film deosebit si ne inghesuiam cate 20 intr-o camera de camin, privind cu rasuflarea taiata tot filmul, si apoi inca o data, oprindu-l pentru a comenta diverse scene, insufletiti de pasiune. Atunci am invatat notiuni specifice, am invatat sa urmaresc miscarile camerei, tranzitiile, cum sunt folosite planurile, felul in care este incadrata imaginea sau cum cade lumina, si inca multe altele.

regizor.jpg

Si am invatat atunci ca fiecare piesa de teatru, fiecare film, este in sine o calatorie, in alt timp, in alt univers, in alta tara, in alta stare, o experienta a sufletului, o noua amintire care rascoleste amintiri si, uneori, ramane cu tine pentru a-si pune amprenta in amintirile care vor urma.

"Puterea memoriei este cea care face sa creasca 
puterea imaginatiei."
Akira Kurosawa
"Daca un milion de oameni vad filmul meu, 
sper ca vor vedea un milion de filme diferite!"
Quentin Tarantino

Copii, parinti si filmele lor

Timpul a facut sa paleasca aceste pasiuni, si prin trecerea lui si prin lipsa. M-am indepartat de acea lume, munca a inceput sa ocupe cea mai mare parte din timp, teatrul si filmele au ramas doar un diverstisment. Iar cand au aparut copiii situatia s-a schimbat radical, alte prioritati, timp si mai putin… Pe de alta parte m-am confruntat si cu o problema care afecteaza multe mame, emotiile au devenit mult mai puternice, uneori atat de puternice incat nici nu mai puteam privi unele filme, mai ales cele cu tensiune psihologica ridicata.

Am redevenit „consumator” de filme odata cu copiii, asa ca stim toate personajele din desenele animate, melodiile din filmele pentru cei mici si vanam noile aparitii cu entuziasm. Imi face placere sa merg cu copiii la cinema si o facem destul de des dar, sincer, tare as vrea sa mai vad si un film de „oameni mari” din cand in cand.

Din pacate filmele de la TV sunt ori relativ vechi, ori seriale arhicunoscute ori pur si simplu filme de „larg consum”, rar dai peste un film cu adevarat special, care sa te marcheze, care sa schimbe ceva, care sa ofere mai mult decat o ora-doua de divertisment.

Urmaresc in media filmele care apar, sunt unele pe care tanjesc sa le vad dar nu reusesc si cred ca multi parinti se regasesc in aceeasi situatie. Si ma intereseaza si festivalurile de film, cu efervescenta lor, atat cele din strainatate cat si cele de la noi din tara, imi place sa descopar premierele, vedetele, discutiile din festivaluri.

Filme, fara limita

Ei bine, am aflat de curand de TIFF Unlimited. Dupa cum am spus urmaresc stirile din lumea filmului si deci stiam de TIFF – Festivalul International de Film Transilvania, primul si cel mai mare festival de film de lungmetraj din România. In cele 18 editii TIFF se poate lauda cu cateva mii de filme, sute de mii de bilete vândute, mii de profesionisti si invitati remarcabili cum ar fi Jacqueline Bisset, Sophia Loren, Catherine Deneuve, Alain Delon sau Fanny Ardant. Si tot vizitand pagina festivalului am dat peste TIFF Unlimited, noutatea acestei editii.

tiff3.jpg

TIFF Unlimited este o platforma de video streaming disponibila tot anul, care promite sa aduca filme noi la fiecare doua saptamani, contribuind astfel la promovarea cinematografiei, românesti sau internationale. Ce deosebeste TIFF Unlimited de alte platforme de video streaming? In primul rand faptul ca propune un continut atent curatoriat, cu sectiuni tematice, unde puteti regasi si filme din programul festivalului dar si alte filme promovate in România. TIFF Unlimited va fi vitrina in care gasiti filme premiate, filme de arta, filme clasice dar si filme de nisa sau experimentale. De fapt sunt filme pe toate gusturile.

Accesul la aceasta platforma este simplu, prin abonament, cu mai multe variante, de la o luna pana la un an. Puteti testa gratuit timp de o saptamana iar pentru abonamentele pe un an primiti bonus o luna gratuita. Toate detaliile le puteti gasi aici, eu mai spun doar ca preturile sunt perfect accesibile, o luna de TIFF Unlimited nu va consta mai mult decat doua bilete la cinema.

Ce pot face parintii in dormitor, dupa ce adorm copiii?

Da, exact, despre asta era vorba in reteta noastra… o reteta pentru seri deosebite, acasa!

Copiii au adormit dar este inca devreme, evident nu puteti iesi in oras si oricum sunteti prea obositi. Instalati-va comod in dormitor si intrati pe TIFF Unlimited, serile vor fi magice!

tiff01.jpg

22 de gânduri despre “Reteta perfecta 7

  1. Foarte interesant, am tot auzit despre asta in ultima vreme si sunt curioasa. E adevărat, la televizor sunt multe reluări si de multe ori nu ai ce sa vezi. Pare o alternativă foarte buna.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu