Destinatii de vara: tara celor 100 de insule

Un articol din seria @momondo #owtravelers #admomondo

In continuarea seriei noastre cu destinatii de vara va propunem o alta surpriza, speciala pentru luna august. Poate ca titlul v-a dus cu gandul la Grecia sau la vreo destinatie exotica asiatica, dar va inselati, este vorba de Danemarca, o tara cu peste 100 de insule si deschisa la doua mari, Marea Nordului si Marea Baltica. Desi nu este inca o destinatie turistica foarte populara in Romania, Danemarca are foarte multe de oferit, mai ales pentru vacantele in familie.

Poate nu stiati:

  • se spune ca Danemarca este cea mai fericita tara din lume. O parte din motive ar fi atentia pentru familie, faptul ca nu se concepe lucrul peste program sau in weekend si hygge, inclinatia de a trai in confort si a te bucura de lucrurile simple.
  • Danemarca este cea mai veche monarhie continua din lume, peste 1000 de ani.
  • tot Danemarca este considerata „cea mai putin corupta tara din lume”
  • in Danemarca raportul numar de biciclete fata de numar de masini este mai mare de 2:1 iar locuitorii Copenhagai ajung la peste 1 milion de km pedalati pe zi.
  • Danemarca are 11771 km de coasta, adica 1.5m pentru fiecare locuitor (deci este mereu loc la plaja!). In plus, nici un punct din Danemarca nu este mai departe de 50km de tarmul marii.
  • Lego a fost inventat in Danemarca si inseamna „joaca-te bine” (leg godt). Din 1958 cand au inceput sa fie vandute caramidutele Lego s-a ajuns la 320 de miliarde, adica in medie 60 pentru fiecare locuitor al planetei.
  • Parcul Tivoli Garden din Copenhaga, deschis in 1840, a fost prima inspiratie pentru Walt Disney, in constructia parcurilor sale tematice Disneyland.
  • In Copenhaga se afla Strøget, cea mai veche si cea mai lunga strada pietonala din lume (3.2km).
  • cel mai popular danez este probabil Hans Christian Andersen, care a scris 24 de carti de povesti pentru copii. Mormantul sau se afla in Copenhaga si are o inscriptie simpla, „Poetul”.
  • in Danemarca ploua o zi din doua, adica o medie de 171 de zile pe an. Dar acest lucru nu trebuie sa va sperie, in lunile de vara ploile nu sunt abundente iar statisticile meteo va garanteaza 8 ore de soare (in medie, desigur) pe zi.tivoli.jpg

Copenhaga, un oras prietenos cu copiii

Daca ati ajuns in Danemarca nu trebuie sa ratati capitala, Copenhaga, un oras cu spirit tanar, vibrant dar si cu vestigii istorice si culturale, muzee si oportunitati de shopping. Iar daca sunteti pasionati de turismul gastronomic, aici se afla doua restaurante aflate in top 5 al celor mai bune restaurante din lume, Noma (care a fost cativa ani pe locul 1 dar in 2019 a fost depasit de Mirazur din Menton, Franta) si Geranium (locul 5).

Ce puteti face in Copenhaga?

  • petreceti o zi sau mai multe in Tivoli Gardens, copiii vor fi incantati. Exista mai multe tipuri de tickete de acces, pentru toate preferintele iar atractiile sunt de toate felurile: carusele, roller coastere, trenulete, barcute, masinute, etc. Parcul este foarte frumos amenajat, cu spatii verzi superbe si mereu sunt concerte sau alte evenimente disponibile.
  • plimbati-va pe Strøget pentru o sesiune de shopping sau doar admirati vitrinele si simtiti vibe-ul zonei. veti gasi magazine de lux ale marcilor consacrate dar si boutiques, magazine de designer sau afaceri vechi de secole.
  • nu ratati Nyhavn, canalul-port din secolul XVII unde puteti admira barcile de toate tipurile dar si casele frumos colorate (atentia, la numerele 18, 20 si 67 a locuit Hans Christian Andersen in diferite perioade ale vietii sale). Opriti-va pentru o cafea, un suc sau chiar pentru pranz sau cina intr-unul din numeroasele restaurante din zona.
  • vizitati Gradina Botanica, ce se desfasoara pe 10 hectare in mijlocul orasului, cu sera impresionanta ce dateaza din 1870. Gradina adapasteste peste 13000 de specii de plante, unele specimene au mai mult de 200 de ani si un spatiu inedit este Arctic house, unde este recreat un mediu polar pentru expozitia de specii arctice.
  • la cativa kilometri distanta de Copenhaga veti mai gasi un parc de distractii si este cel mai vechi din lume, datand din 1583. Este vorba de Bakken un parc de distractii cu are nostalgic, constructii de lemn, cu farmec specific danez, pastrat intact.
  • pentru amatorii de muzee si cultura Copenhaga are o oferta larga, Castelul Rosenborg, Muzeul National, mai multe muzee si galerii de arta, doua muzee dedicate designului, un altul dedicat stiintelor naturale precum si acvariu si gradina zoologica. Mai multe detalii putei gasi aici.

La plaja in Danemarca

Bine, o sa spuneti, Copenhaga este un oras potrivit pentru un city break, dar de ce am ales Danemarca pentru o vacanta de vara? Ei bine, veti gasi plaje superbe, atat la Marea Nordului cat si la Marea Baltica, dune de nisip, lungi fasii de coasta perfecte pentru plimbari, plaje excelente pentru surfing (Cold Hawaii) sau faleze impresionante. Iata cateva destinatii:

Insula Møn

Situata la sud de Copenhaga, la aproximativ o ora si jumatate de mers cu masina, insula Møn va ofera un scenariu damatic, cu falezele sale albe de stanca dar aici puteti gasi si mici sate linistite, biserici vechi si parcul Liselund, care merita vizitat pentru amenajarile peisagistice deosebite, in stil englezesc dar si pentru cladirile istorice.

Liselund

Superbele faleze albe de creta Mons Klint se afla in estul insulei, si pot fi vizitate pe uscat, pe mare, cu bicicleta sau calare, mai multe detalii puteti gasi aici.

Klitmøller si Cold Hawaii, paradisul surferilor

In zona de nord-vest a Danemarcei se afla o zona  coasta batuta de vant, al carui centru de atractie este fostul port comercial Klitmøller. O cumunitate de surferi chiar locuieste aici si in fiecare an se organizeaza intalniri si competitii internationale. Conformatia terenului submarin contribuie alaturi de vant la crearea unor valuri numai bune pentru surf. In zona Jutland mai sunt si alte atractii, Bulbjerg Bird Cliff, padurea Rold iar daca inaintati spre nord veti gasi multe plaje linistite, strajuite de cate un far spectaculos.

Insula Rømø, destinatia perfecta pentru kite-surf

Situata in vestul Danemarcei, si legata de continent printr-o pasarela micuta insula are doar 850 de locuitori dar este o destinatie foarte frecventata de danezi si de turistii germani (accesibila datorita curselor de ferryboat din insula germlana Sytt). Asezarile de pe insula sunt vechi sate de pescari de balene, dupa cum puteti constata vizitand muzeul Kommandørgård, adapostit intr-o cladire ce dateaza din 1770 si unde se afla si un schelet de balena. Plajele insulei sunt preferate de amatorii de kite-surfing, iar in septembrie aici are loc unul din cele mai mari festivaluri de profil din Europa.


Nu am epuizat destinatiile din Danemarca dar promit sa revin cu noi articole. Daca va tenteaza o vacanta la mare altfel si alegeti aceatsa destinatie puteti cauta oferte pentru bilete de avion aici si pentru cazare aici, sau direct cu aplicatia momondo (click aici.)

Astept parerile voatre, sau intrebari despre aplicatie si despre vacante in general. Si daca ati organizat o vacanta cu aplicatia momondo va invit la un mini-interviu pe blog.

20 de gânduri despre “Destinatii de vara: tara celor 100 de insule

  1. Sunt ceva ani de când mi-am pus pe o listă imaginară câteva destinații ca fiind ceva extraordinar de drag. Printre acestea, se află și Danemarca. Cred în împlinirea visurilor, deci aștept ca și acestuia să-i vină rândul.
    Am reținut recomandările, le voi și salva .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu