Planurile pentru aceasta vacanta de vara erau altele, dar din motive atat obiective cat si subiective am fost nevoiti sa le schimbam si am apelat la o varianta de avarie…Thassos.

Thassos, insula cea verde cu plaje frumoase, insula cea aproape de casa, pe care parca scrie „vacanta de vara”, insula unde copiii se simt cel mai bine, rad in soare, se scalda in valuri si gasesc mereu noi minuni in explorarile lor.

Stam in Skala Kalirachis, un mic sat pe latura vestica, nu foarte apreciat de turisti din cauza plajei pietroase, dar pe care l-am ales pentru ca putem sta intr-o casuta mica traditionala, la cativa pasi de mare. Insula nu este mare, in doua ore ii poti da ocol cu masina, putem alege in fiecare zi alta plaja sau putem merge din nou si din nou in locurile preferate de noi, dar seara revenim in casuta la doi pasi de mare, stam pe mica terasa privind luminitele de pe tarmul indepartat, sau cele mai apropiate, ale barcilor pescarilor si adormim leganati de zgomotul valurilor.

Dar acum nu va scriu despre Thassos pentru a va povesti depre plajele minunate, despre livezile cu maslini milenari (da, milenari), despre peisaje sau despre tavernele cu mancare atat de gustoasa. Va scriu pentru a va povesti cat de verde este aceasta insula, si cata dragoste si atentie pentru natura au oamenii ei.

Ieri dupa amiaza am facut o plimbare pana in satul Maries, sa vedem lacul artificial si cascada. Daca in apropierea tarmului dealurile sunt aride, cu vegetatie mediteraneana pipernicita de atata soare si vant sarat, spre interiorul insulei pinii devin mai verzi, maslinii mai vigurosi si apar si copaci din ce in ce mai zdraveni, nuci cu coroana larga si umbroasa, duzi cu frunze cat palma, caisi, corcodusi si peri prin gradinile imprejmuite cu plasa de sarma. Drumul este superb, unduios, in urcare lina, trecem pe langa o curte cu multe curci, cedam prioritatea unui grup de capre sprintene, vedem (n-ai crede!) un paun verde cu albastru pe partea stanga. Un pic mai sus descoperim un raulet care siroieste printre pietre, pe dreapta soselei, apoi, dupa cateva curbe: incepem sa zarim primele case din Maries.

Satul si-a pastrat in mare parte aspectul traditional, casele au soclu de piatra si peretii varuiti in alb (mai putin una din primele case, de o extravaganta culoare verde) iar acoperisurile lasa sa se intrevada barnele din lemn. La intrarea in sat drumul se bifurca, in stanga spre centrul satului si tavernele traditionale, in dreapta spre lacul artificial si cascada. Ne continuam deci calatoria pe un drum ingust din piatra sfaramata, printre pereti stancosi de care s-au agatat cu indarjire pini ciufuliti si copacei ce aduc cu arinii de la noi.

Nu sunt decat 3km, care trec repede, si indata zarim oglinda verzuie a micului lac, marginit de salcii al caror verde de culoare deschisa se reflecta artistic in apele intunecate. Baietii, ca baietii, nu rateaza niste aruncari mestesugite de pietre in apa, bucurandu-se zgomotos la fiecare „pleosc” si comparandu-si mandrii incercarile cele mai reusite. Pe marginea dreapta a lacului o carare se deseneaza printre pietre, marcata din cand in cand de sageti trasate cu vopsea rosie, ba chiar, pe o piatra mai mare, de o inscriptie cu litere stangace; „waterfall”. Coboram deci, unii mai prudenti, altii topaind precum caprele de munte, pe cararea de pamant si piatra, spre susurul din ce in ce mai puternic al apei. Din buza lacului se rasfira in jos un val straveziu care curge printre pietre, o cascada de cativa metri inaltime, obarsia rauletului pe langa care trece drumul spre Maries.

In drumul sau raul trece printre maluri de piatra alba, sculptata de vreme in forme ciudate, curge pe sub radacinile intortocheateale copacilor, formeaza ochiuri de apa adanci sau sare zglobiu in locurile mai inguste si ne dezvaluie o dumbrava, un crang parca rupt din poveste, cu un aer atat de misterios si tainic incat primele vorbe le spunem aproape in soapta. In stanga se ridica un perete de stanca, mai intai domol, plin de pui de pini si de jnepeni, apoi abrupt, spre lumina. Doar de-a lungul raului copacii au crescut inalti, si-si impletesc trunchiurile intr-un labirint de forme unduioase, cu frunzele fosnitoare ce lasa sa treaca din cand in cand pana la noi petice mici de lumina, cat sa le prinzi in palma. In drepta crangul continua cu copacei din ce in ce mai scunzi, pana sus pe marginea dealului.

Plecam in explorare in josul raului, sarind din piatra in piatra, admirand peisajul nou ce apare la fiecare cotitura. Nu ne-am propus o explorare temeinica in aceasta dupa amiaza calda, doar o mica plimbare in mjlocul naturii, o schimbare de peisaj binevenita dupa zilele pline de soare, nisip si valuri. Aici parca te afli in alta lume, foarte diferita, unde verdele, umbra si susurul apei se straduie sa croiasca un alt decor de poveste.

---

Si-mi amintesc de dumbravile copilariei mele, de crangul de pe malul Siretului unde ne jucam „de-a ascunsa” cu copii de la tara, de salciile de la Cotul Pisicii, pe malul Dunarii, locul preferat in dupa-amiezele libere de vara, de superba Vale a Minisului, descoperita intr-o tabara pe cand aveam vreo 10 ani, de drumetiile de-a lungul raului, in rezervatia de la Moeciu sau alte si alte rauri si dumbravi ce raman agatate intr-un colt al memoriei, o sclipire a apei, un petic de iarba cu flori galbene, un palc de mesteceni delicati sau un mal plin de zmeura pe cat de gustoasa pe atat de tepoasa si greu de cules – prea putine detalii sa-mi amintesc exact locurile, prea vii ca sa le uit cu totul…

Si mi-as dori ca baietii mei sa aiba amitiri la fel de frumoase, caci nu e nevoie de destinatii scumpe sau indepartate pentru experiente memorabile ci doar de un petic intact de natura si de ochii vesnic mirati ai copilariei.

---

Timpul trece repede, asa ca ne intoarcem la lac, dam o tura si pe partea cealalta si descoperim o alta mica cascada si, spre surpriza si bucuria baietilor, o pîsica prietenoasa, care sta la mangaiat si la o sedinta foto. Din fericire gasim mai sus si un mic izvor amenajat, numai bun pentru spalat pe maini, caci apa cam tulbure nu pare buna de baut. E vremea sa ne intoarcem la casuta noastra pentru a admira asfintitul de pe terasa sau din gradina plina de flori.

Aici cred ca fiecare casuta, fiecare pensiune are mica ei gradina, unde, in ciuda soarelui patrunzator si a solului arid, cresc copacei si vita de vie, flori de toate culorile, de la trandafiri la zorele, de la bougainvilea la regina-noptii, si deseori gasesti si straturi de legume si patrunjel sau ghivece cu busuioc si cimbrisor. Oamenii ingrijesc cu mare atentie micile petice de gazon, au grija sa ude plantutele si cand vine vremea sa culeaga roadele, fie ca este vorba de un ardei verde si gras, de o vânata lunguiata sau de un manunchi de plante aromatice, o fac cu delicatete si cu mare satisfactie.

Multe taverne, mai ales cele traditionale, neatinse de turismul de masa din localitatile cu vad, afiseaza la intrare un mic semn pe care scrie, de obicei in engleza dar de multe ori si in romana, „legume din gradina proprie”. Si adevarul este ca salata greceasca din aceste taverne are un gust minunat, nu numai datorita uleiului de de masline local, ci si pentru ca rosiile si castravetii, ardeii si ceapa sunt culese din gradina si nu cumparate de la supermarket.

Vecinii de alaturi sunt o familie de greci cu trei copii, doua fetite mai maricele si un bebe, Fetele isi petrec tot timpul afara, fie jucand un joc asemanator cu sotronul pe aleea din gradina, fie facandu-si de lucru printre copacei si flori, fie culegand pietre de forme felurite de pe mica plaja din fata, deseori intrand in apa, sa se racoreasca. Au pielea bronzata si suvite de par decolorate de soare, sunt vesele si sanatoase cum numai copiii care petrec mult timp in aer liber pot fi, la fel ca si baietii nostri, mereu cand venim in Thassos. Aici natura face parte din viata de zi cu zi, cu bunele si cu relele, cu darurile si cu chinurile, cu soarele si cu furtunile, cu amiezile toride si serile aromate si blande.

V-am povestit despre Thassos pentru ca am vrut sa va spun despre natura, despre o insula verde cu oameni prietenosi si zambitori, cu plaje superbe cu dealuri si munti si rauri si paduri. V-am povestit despre dumbrava din satul de sus, dintre dealurile de piatra, pentru ca ne-a prilejuit o evadare cu mult verde, cu joaca si explorare, cu distractie si relaxare.

In final vreau sa va povestesc si despre noile episoade din serialul animat Craig si Dumbrava, ce vor fi difuzate de luni pana vineri de la ora 12:40 pe Cartoon Network.

Craig este un baietel de 9 ani caruia ii place sa exploreze, impreuna cu prietenii sai, natura din apropierea casei sale, salbaticia suburbana numita „Dumbrava”. Craig si prietenii sai se antreneaza in expeditii palpitante, aventuri pline de imaginatie in explorarea Dumbravii, se joaca impreuna si petrec un timp magic in propria lor lume.

Craig si Dumbrava este un serial contemporan, ancorat in realitate, cu personaje haioase si colorate, perfect pentru copiii nostri, in serial nu exista monstri sau personaje supranaturale, magia vine din creativitatea si inventivitatea copiilor. Si sunt sigura ca va fi pe placul baietilor mei, exploratori curiosi, inventivi si pasionati de orice inseamna natura, asa ca le vom testa de indata ce ne intoarcem acasa.