„Suntem generatiile de parinti care am pierdut monopolul educatiei copiilor nostri si trebuie sa raspundem multor intrebari pe care, pana acum, le-am tratat aproximativ. Pana acum am ales pentru ei, crezand ca intelegem lumea. Astazi stim ca nu o facem. Este timpul sa regândim ce este important.”

Nansi Lungu

Iata primul interviu din seria Educatie pentru viitor, in care am discutat cu Nansi Lungu, Behavioral Analyst la Bitdefender, Lector Universitar Dr. la catedra de Stiinte cognitive a Universitatii Titu Maiorescu si fondator al Behavioral Insights Team (convorbire telefonica transcrisa).

Sursa foto: Social Media for Parents 2019

---

MariSiMici: Traim intr-o perioada in care schimbarea face parte din viata si se preconizeaza schimbari si mai importante in viitorul apropiat. Incercam sa construim un viitor pentru copiii nostri in aceasta lume instabila, dar poate ca este o abordare gresita, poate ar trebui sa-i „construim” pe ei, adica sa le oferim abilitatile si sa-i antrenam pentru „supravietuire” intr-un viitor care pentru noi este oarecum incert? Care sunt premisele unei educatii corecte pentru viitor?

Nansi Lungu: Tendinta mea ar fi categoric spre a pregati copiii pentru un viitor cu mari incertitudini, capacitatea noastra de a determina viitorul este mult mai mica decat ne-am astepta, mai ales in contextul schimbarilor actuale, atat de rapide, atât de complexe. Nu sunt deloc tentat sa cred ca vom intelege ceea ce urmeaza. S-ar putea, nu exclud lucrul acesta, ca viitorul sa aduca schimbari semnificativ mai mari decat orice previziune pe care o avem la momentul acesta.

Prin urmare ar trebui sa-i ajutam pe copii sa fie autonomi, sa descopere ei ce inseamna viitorul, sa nu mai fie atât prinsi in interpretarile noastre, trebuie sa le creem o autonomie mai mare astfel incat sa nu mai ramana la cum credem noi ca va fi viitorul ci sa-l descopere chiar ei, odata ce il experimenteaza.

E clar ca trebuie sa incurajam copiii sa invete lucruri, atat despre exterior cat si despre sine, si mi se pare foarte importanta componenta asta pentru ca un lucru semnificativ pe termen lung este motivatia fiecarui individ. Sa invat mai putin sau o mai lunga perioada de timp si sa ma adaptez mult mai bine? Pot sa invat o scurta perioada de timp foarte bine si apoi sa nu mai vreau sa fac lucrul asta din lipsa de motivatie…

Daca ma intreaba cineva, in Romania adultii traiesc exact lucrul asta, neplacerile create de scoala se traduc prin „am terminat scoala, nu mai invat”. Noi, o data ce am terminat scoala nu prea mai invatam, suntem adultii cu cea mai putina educatie din  Uniunea Europeeana, dupa terminarea scolii.

MariSiMici: Intrebarea mea urmatoare este tocmai despre educatie. Se estimeaza ca roboții vor lăsa fără locuri de muncă 20 de milioane de oameni la nivel mondial, până în 2030. In acelasi timp educatia din Romania are o doza foarte mare de inertie, de rezistenta la schimbare. Alternativele private sunt scumpe, insuficiente, si la un moment dat devin inutile pentru ca de la o anumita varsta copiii trebuie sa se integreze si sa faca fata cerintelor sistemului public.

In aceste conditii cum si ce ar trebui sa invete copiii pentru a face fata cerintelor educationale, pregatindu-se in acelasi timp pentru viitor?

Nansi Lungu: Intrebarea aceasta nu se poate adresa unui singur om, oricine ar fi acel om. Insa as spune in felul urmator: primul si cel mai important lucru este sa trecem spre o invatare care are la baza intelegerea, intelegere si curiozitate. Eu as avea trei componente care mi se par, pe termen lung, foarte importante: intelegere, curiozitate si motivatie. Deocamdata masinile nu inteleg, si chiar daca vor ajunge sa inteleaga, deocamdata, (la modul) uman, intelegem numai noi. Asta inseamna ca avem metagandire, asta inseamna ca percepem dintr-o perspectiva, asta inseamna ca noua ne pasa de rezultate.

Deci este foarte important in cunoastere sa ai aceasta componenta, a intelege. Nu mai este nevoie sa stii atat de multe dar este esential sa intelegi ceea ce stii. Trecerea de la „ce invat” la „unde aplic” este celebru complicata, cam in toate sistemele. Pot sa invat o multime de lucruri si sa nu simt unde le pot aplica. Chestiunea asta tine o parte de scoala, dar o parte nu tine de scoala, o parte tine de felul in care profesorii invata sa tina mintile copiilor curioase in a aplica ceea ce au invatat. Intr-un anumit sens copiii trebuie sa pastreze o curiozitate dincolo de scoala. Partea asta tine foarte mult, in perspectiva mea, nu atat de teme cat de relatia dintre profesor si elev. Asta tine de emotia pe care o transmite „profu’ de mate'” cand reuseste sa-ti arate ca Teorema lui Pitagora poate fi aplicata in feluri interesante atunci cand te uiti pe strada.

Sistemele nu vor putea niciodata sa faca asta, de aceea trebuie sa avem oameni buni in sistemul nostru de educatie, pentru simplul motiv ca odata ce sunt buni, ei sunt si inspirationali. Daca nu sunt inspirationali nu vor face mintea copilului sa incerce sa depaseasca „imediatul invatarii”. Curiozitatea e foarte importanta.

Ei, in afara de intelegere si curiozitate copilul trebuie sa fie si motivat, trebuie sa fie o minte care „se simte bine in cunoastere”, care crede ca lucrurile din jur au sens si merita sa se chinuie sa le cunoasca. Ori, din punctul acesta de vedere, eu cred ca ori de unde am incepe incepem bine, pentru ca sunt atat de multe lucruri de facut incat nu cred ca putem sa gresim, Nu ne aflam in situatia in care sa spunem „hm … dar, poate ca nu am pus bine la punct acest sistem. Eu cred ca de oriunde am incepe am incepe bine…

MariSiMici: Numeroase studii au dovedit importanta studierii unui instrument muzical in dezvoltarea gandirii copiilor, de asemeni sportul pare a fi esential pentru anumite abilitati sociale, auto-motivatie, rezistenta la stress, etc. Educatia generalista acorda foarte putina atentie sportului, muzicii, artei. De asemeni, sunt alte materii sau subiecte care ar putea fi abordate, ma gandesc de exemplu la logica, gandire critica, mai multe elemente de psihologie si sociologie, dezvoltarea inteligentei emotionale. Tot felul de lucruri care sunt in afara programei in momentul acesta, dar cred ca fara ele nu se poate atinge acea interdisciplinaritate de care cu totii avem nevoie si aceasta aplicatie a ceea ce invatam teoretic intr-o practica viitoare. As vrea sa stiu care este parerea ta.

Nansi Lungu: Aproape ca ai spus atat de bine incat nu mai este mult de adaugat. As spune doar ca noi deconectam copii de la cunoasterea autentica, de la viata in primul rand, de la cunoasterea care se leaga cu viata, iar aceasta deconectare nu este buna pentru ca oamenii sunt mai provocati de ceea ce se intampla in jurul lor, de fenomenele din jurul lor. Daca nu am inteles legea lui Ohm si nu am conectat-o cu ceva din ceea ce fac, este foarte greu sa mi se para ceva special, daca nu stiu sa o regasesc.

Din punctul asta de vedere eu sunt de acord ca trebuie sa ajungem la lucruri care-i apropie pe oameni mai mult de cunoastere, si anume cunoasterea propriei lor vieti. Si asta inseamna intr-adevar gandire critica, inseamna un instrument, sport; inseamna o multime de lucruri care chiar nu se regasesc in curricula.

Exista o problema, si trebuie sa o recunoastem toti, inca nu stim ce sa dam jos din vechiul sistem si nu stim ce sa pastram. De aceeea eu merg foarte mult spre intelegere si spre profesori buni.

Pe termen lung, a face fiecare ceea ce doreste si i se potriveste este neaparat o strategie buna? Iti spun sincer, habar nu am. Dar stiu un lucru, mintile care sunt incurajate sa fie curioase vor corecta si alegerile noastre proaste din prezent. Intrebarea mare pe care trebuie sa ne-o punem este „Cum pastram curiozitatea copiilor in continuare?”. Si aici as raspunde din nou: printr-un corp profesoral bun. Eu nu cred ca sistemele bat profesorii.

Chiar daca ne invata si economia aia veche, daca acel om a avut o intelegere a fenomenului tu pleci cu niste explicatii, incepi sa gandesti. Le vei vedea la un moment dat limitarile, dar mintea va fi obisnuita sa caute, sa se uite dincolo de limite. Invers, daca avem profesori plati, lipsiti de energie, de talent, ei pot preda cele mai tari chestii care au venit de la MIT, Harvard…iar copiii se plictisesc in clasa impreuna cu ei.

MariSiMici: Dar si evaluarile ar trebui un pic schimbate, sau rigiditatea programei ar putea fi ameliorata…

Nansi Lungu: Aici sunt perfect de acord si am si un sistem de schimbare care mi se pare extrem de simplu si de elegant. Dar asta este o alta poveste… Mult rau vine, intr-adevar, si din evaluare.

MariSiMici: Curentul actual in parenting este pentru reducerea „timpului la ecran”, fie el de televizor, de telefon / tableta sau de computer. Este de la sine inteles ca este esential pentru copii sa petreaca timp in aer liber, sa se joace fizic, sa interactioneze direct cu cei de varsta lor. Totusi civilizatia avanseaza spre digitalizare si informatizare, abilitatile de lucru cu computerul sunt foarte importante acum si vor fi esentiale in viitor.

Cum trebuie sa procedeze parintii pentru a gasi echilibrul si care sunt „zonele digitale” cele mai recomandate: jocuri, invatare cu ajutorul computerului, programare…

Nansi Lungu: Mi-ar placea sa spun „Da, programare si invatare cu computerul” dar in realitate fiinta umana… Zilele trecute imi ziceam ca daca eu as fi fost acum la scoala, la ce jocuri au aparut acum, nu as mai fi terminat scoala … si vorbesc la modul cel mai sincer.

Puterea de atractie industriei jocurilor a devenit teribila si va deveni din ce in ce mai mare. Aici avem provocari serioase pentru ca este foarte greu sa fii mai interesant decat lumile alternative, este mai greu sa intelegi lumea decat sa o traiesti, iar jocurile tocmai asta fac, ne fac sa traim lumea in felurite moduri. Ei bine, aici nu stiu sa-ti raspund si aici mi se pare ca este cea mai mare provocare.

Cred foarte tare ca nu este clar spre ce zona se indreapta si unde va ajunge tehnologia, au fost atatea salturi in atatea zone incat nu mi-e foarte clar daca si competenta in domeniul computerelor va mai fi aceeasi si peste 5 ani. Dau un exemplu: daca se ajunge acolo unde se discuta, sa programezi diverse chestii fara sa stii programare, pentru ca programarea se va apropia atat de mult de limbajul natural?

Poate va exista o realitate augmentata atat de puternic incat mergand pe strada, cu ajutorul unui implant, sa poti identifica toate plantele si sa ai explicatii despre tot felul de lucruri pe care nu le cunosti.

Care vor fi competentele din acel moment? Raman la parerea ca mintea umana exersata este competenta care nu se va altera niciodata, sau cel putin nu in orizontul nostru de imaginatie. Va trebui sa fim foarte atenti, acesta este un gen de problema la care trebuie sa fim din ce in ce mai conectati cu toate partile globului, oamenii fac tot felul de experimente, mai mult sau mai putin controlate, trebuie sa intelegem cum ne vor afecta. Oare vreun sociolog a vazut inaintea aparitiei Facebook ce efecte va avea acesta?

Fenomenele de acest gen, mai ales ca sunt fenomene emergente care vin din multe influente, cu componente multiple, nu sunt predictibile. Si atiunci ce avem de facut? Sa fim mereu cu ochii pe ce se intampla. Sa gandim constant, sa fim atenti, sa ajustam, sa facem mereu pasi mici odata cu schimbarile.

Uite, un exemplu final: renuntarea la scrisul de mana este un pas bun sau rau? Eu cred ca dezbaterea asta este un pic incorecta, pentru ca nu se pot anticipa efectele. S-ar putea sa functioneze foarte bine si, in tarile in care se face acest lucru, copiii sa fie cu un pas in fata. S-ar putea, dimpotriva, sa se dovedeasca ca scrisul de mana sa este capabil sa prezerveze anumite abilitati. Va trebui sa fim atenti la aceste sisteme de educatie, sa vedem ce se intampla si sa ne adaptam.

MariSiMici: Eu cred ca nu este un pas bun, imi amintesc ca in liceu si in facultate invatam mai bine daca si scriam in acelasi timp. Cred ca este o legatura intre invatare si scrisul de mana…

Nansi Lungu: Uite cat de complicata este povestea. Tu zici „invatam mai bine”, dar cineva poate contraargumenta si sa spune „ok, daca vrei sa inveti mai bine, scrii cu creionul, dar daca vrei sa inveti mai mult te uiti la clipul asta de la noi”. Suntem in timpurile in care verbul „a invata” nu mai este unitar. Depinde, s-ar putea sa avem o surpriza, s-ar putea sa constatam ca a invata matematica se face cu pixul in mana in timp ce a invata, de exemplu, arte, se face vizualizand ceva. Si mai mult, chiar in interiorul fiecarui domeniu pot fi necesare tactici diferite.

Si chiar daca noi vom gasi solutia optima, vine celalalt cosmar al tuturor parintilor, caci copiii s-ar putea sa-si aleaga ei lumea in care sa traiasca, vine momentul in care noi putem sa credem ca e bine intr-un anumit fel, si poate chiar sa avem dreptate, dar copiii sa interactioneze mai interesant in alte moduri.

MariSiMici: In acest „punct de rascruce” se incheie prima noastra discutie, iti multumesc foarte mult! Mai am cateva idei de subiecte si mi-ar face mare placere sa mai putem discuta, in curând!

Nansi Lungu: Oricând!

---

Sper ca acest articol va deschide o adevarata serie de dezbateri pe tema complicata a educatiei pentru viitor si va invit sa comentati, sa sugerati idei de subiecte, perspective, moduri de abordare.