Norocul sta in detalii

Daca l-ai fi intrebat pe Mihut ar fi raspuns pe data ca se considera un om norocos. Asa ca in acea dimineata, ascultand horoscopul la radio si afland ca va avea noroc n-a fost deloc surprins, doar zambetul i s-a largit un pic mai tare. A continuat sa se imbrace alegand una din cravatele lui norocoase – dupa cum va imaginati, desigur, un om norocos are mai multe cravate norocoase – si a strambat doar putin din nas auzind ca o sa ploua dupa-amiaza. Orice om norocos stie ca norocul ti-l mai faci si singur asa ca Mihut a adaugat si umbrela in servieta si si-a luat pe deasupra costumului un fâs subtire, pe care urma sa-l lase in cuierul de la intrarea in firma, fara sa se mai duca cu el pana in birou, pentru ca zgomotul lui era putin enervant. Orice om norocos stie ca n-are rost sa tentezi soarta si ca e mai bine sa nu-ti enervezi colegii, daca poti.

Stiindu-se norocos, dar fiind si preocupat de poluarea din oras, Mihut a hotarat sa mearga la serviciu cu autobuzul si nu cu masina personala. Nu erau decat 5 statii de mers si autobuzul sosea de obicei de indata ce ajungea in statie si privea spre stanga, ridicandu-se un pic pe varfuri, poate-poate va distinge conturul autobuzului si numarul potrivit pe afisajul cu leduri.

In drum spre statia de autobuz Mihut fredona usor ultimul gingle de la radio si se minuna inca o data de toamna frumoasa de afara, frunzele galbene pluteau agale purtate de vant si o raza superba de soare se strecura de dupa un norisor alb. „Poate ca pana la urma n-o sa ploua” si-a zis, fiind de fapt convins in sinea lui ca n-o sa ploua si ca va fi, si de data asta, norocos.

Din pacate ziua ce se anunta perfecta s-a dovedit departe de a fi norocoasa… Autobuzul a venit dupa vreo 25 de minute de asteptare, monitorizate cu din ce in ce mai mare nerabdare pe ceasul cu afisaj luminos, cu led-uri, aflat vis-a-vis de statie. La birou se defectase espressorul si Mihut, daca ura ceva, ura sa-si inceapa dimineata fara un expresso-latte cu multa spuma. Dinu, de la biroul din dreapta stranuta in continuu si Mihut era sigur ca nu este vorba de o alergie, asa cum sustinea el, ci de o raceala, si inca una zdravana, o viroza nesuferita pe care ar fi putut sa o ia si el, in ciuda norocului obisnuit. Iar la pranz nu s-a ajuns la un consens pentru comanda de mancare asa ca a fost nevoit sa iasa si sa-si ia un sandwich si un iaurt de la supermarketul din apropiere, infruntand un vant teribil de rece, aducator de nori negri, care tocmai se pornise. Era clar, ziua nu era norocoasa, avea sa ploua.

In drumul de intoarcere spre birou ar fi vrut sa se opreasca la farmacie, pentru ca simtea un inceput de durere de cap si o senzatie neplacuta de congestie la baza nasului dar niciuna nu i-a aparut in cale, desi a ocolit un pic, pentru ca isi amintea ca remarcase un afisaj electronic de farmacie, o cruce verde cu leduri, din aceea care clipoceste, pe o strada paralela. De ciuda se gandea cum ar trebui ca, in viitor, sa ai o aplicatie care te conduce direct la farmacie, cu semnale luminoase si sageti, tot cu leduri. Cum ar trebui sa arate orasul, ca Tokyo sau ca Times Square din New York, plin de firme luminoase care sa se lupte cu ploaia si cu plictiseala iar seara sa infrunte intunericul.

Din cauza ocolului inutil a si intarziat la sedinta programata pentru ora 13. Ora 13, ora fatidica, extrem de nepotrivita, nici inainte nici dupa masa. Si la sedinta a aflat ca ratase promovarea pe care si-o dorea, din nou.

Dupa-amiaza decursese prost, sandwichul infulecat pe repede-inainte dupa sedinta nu-i picase bine, a incurcat niste tabele si a avut nevoie de o gramada de timp sa le refaca, iar raspunsurile pozitive la oferte, pe care le astepta, se lasau asteptate in continuare. La ora 17 si-a salutat scurt colegii, fara zambetul care il caracteriza si a plecat spre casa, cu o durere de cap ingrozitoare.

Afara se facuse oribil de frig si ploua marunt si rece. Trebuia neaparat sa ajunga la o farmacie asa ca s-a hotarat sa infrunte vremea, cu umbrela tinuta in fata ca o sabie de lupta. De-abia apucase sa coteasca pe strada unde stia sigur ca erau farmacii ca vantul, venit acum cu putere din dreapta, i-a dat umbrela peste cap, smulgand materialul de pe cateva spite si facand-o sa arate ca un liliac jupuit. Picaturile reci de ploaie il izbeau in fata, peste ochelari, facandu-l sa nu vada decat forme, intunecate si luminoase, deformate de picaturile de apa. Si asa, ca dintr-un miraj, rasari in fata lui crucea verde a farmaciei, cu o inima rosie in mijloc, palpaitoare. Erau bune semnele astea luminoase cu leduri, vizibile pe orice vreme, rezistente (nu-si amintea sa fi vazut vreunul stricat) si clipocitul lor luminos era aproape hipnotic, te chema spre lumina ca o gaza ratacita.

In farmacie era cald si bine si mirosea a ceai de fructe. Ochelarii i se aburisera instant si se chinuia sa si-i stearga un pic, cu captuseala hainei, inaintand sovaitor spre ghiseu. Dar cand a ridicat privirea a ramas mut de uimire caci in fata lui se afla o zâna. O fiinta cu contururi difuze, alba si blonda, cu ochi negri sclipitori si o gura rosie ca o petala de mac.

Dupa ce si-a pus ochelarii inapoi pe nasul ud a realizat ca farmacista din fata lui nu era o zana, dar era foarte, foarte draguta si zambea intelegator.

-Cu ce va putem ajuta?

A cumparat mai multe lucruri decat ii trebuiau, analgezicul dorit, si niste vitamina C, si niste pliculete pentru raceala, si a mai luat, preventiv si un antiacid desi stomacul nu-i facea niciodata probleme. Toate astea doar ca sa urmareasca fiinta dragalasa din fata lui cum se activeaza, apasa pe butoane, deschide sertare, pune cutii in pungi de hartie si iar apasa pe butoane. A plecat in final cu parere de rau, nu-i mai venea nici un alt medicament in minte, si iesirea in frigul si ploaia de afara a echivalat cu trezirea dintr-un vis frumos.

Era atat de marcat de aceasta intalnire neasteptata incat a luat-o in directia gresita, indepartandu-se de statia de autobuz. Un semn luminos REPARATII l-a adus brusc la realitate, pe masura ce se apropia de el, vedea derulandu-se : Genti, Fermoare, Umbrele….Era doar o fereastra ca de ghiseu, in spatele careia statea un batranel incovoiat cu ochelari grosi de sticla.

-Reparati umbrele?

-Poftiti inauntru, este prea urât afara…

Batranelul a deschis o usa care paruse invizibila si l-a poftit in atelierul plin cu tot felul de nimicuri, greu de distins din cauza aburului ce-i invadase din nou ochelarii.

-Este ziua dumneavoastra norocoasa! Nu lucrez decat miercurea, si azi este ultima mea miercuri, ies la pensie! a spus razand batranelul, facandu-i cu ochiul.

Mihut era convins ca batranelul se inseala, ziua fusese groaznica, dar nu a zis nimic, isi voia umbrela reparata. Batranul mesterea deja cu pricepere la umbrela lui iar Mihut privea in jur la dezordinea pitoreasca pe care incepea sa o distinga mai bine.

-10 lei, spuse batranul intinzandu-i umbrela care semana din nou a umbrela. Scotocindu-se prin portofel Mihut alese o hartie de 5 si cateva de 1 leu. Odata cu banii a extras si ultimul buletin de LOTO, cel de saptamana trecuta, necastigator. Era miercuri, miercurea juca la LOTO. Si pentru ca era un om norocos, uneori castiga, nu sume mari, dar castiga suficient cat sa-si perpetueze acest obicei.

-E vreo agentie de LOTO pe aici?

Batranul ii facuse semn sa o ia spre dreapta, era o agentie la vreo 100 de metri, dar inchidea la 6. Asa ca Mihut se intoarse inapoi – de data asta era pe drumul bun spre statia de autobuz – si zari in curand reclama luminoasa a agentiei LOTO. Odata inauntru ramase coplesit de caldura si liniste incercand sa gasesca niste numere castigatoare. Peste drum un ceas cu leduri clipea, rabdator: 17:48, 17:48…

17 si 48, isi zise Mihut… Prin geam zarea, rosii, cifrele stralucitoare ale unei case de schimb valutar, dolarul scazuse putin, 4.36.

4 si 36, isi zise Mihut… Farmacia in care fusese nu era departe, vedea crucea verde care acum afisa temperatura : 13 grade.

13! Hm, isi spuse Mihut…dar nu avea nici o alta idee.

Tramvaiul tocmai trecu zanganind pe strada, cu farurile aruncand dâre luminoase prin ploaie si un numar 21 galben, sclipitor.

4, 13, 17, 21, 36 si 48. Mihut bifa grabit, plati, puse cu grija hartia in portofel si iesi in ploaie. Mergea inapoi spre farmacie, cu umbrela aplecata un pic in fata, zgribulit in pardesiu. Chiar sub crucea verde a farmaciei o silueta in geaca argintie se oprise sa-si deschida umbrela, care parea ca nu doreste nici cum sa-i faca pe plac. Ajuns in dreptul ei Mihut o recunoscu indata pe zâna farmacista, acum un pic imbufnata….

-Imi permiteti sa va conduc? Va ofer bratul si umbrela!

Ea il privi cu un pic de neincredere dar se decise sa zambeasca si sa incuviinteze din cap.

-Doar pana in statia de autobuz, multumesc!

Ce ziceti, a castigat Mihut la LOTO in acea zi?

Articol scris pentru Superblog 2019, proba sponsorizata de: