Cand eram mica, serile dinaintea Craciunului ma gaseau deseori cu nasul lipit de fereastra rece, privind afara, poate-poate il voi zari pe Mosul. La noi in casa bradul impodobit aparea brusc in ziua de Craciun si niciodata nu am reusit sa vad acest miracol infaptuindu-se. Asa ca tot pandeam prin geamurile impodobite cu flori de gheata, rememorand in gand scrisoarea catre Mosul. Pe atunci un cos cu portocale si banane, cateva ciocolate si cateva hainute erau super cadouri. Uneori mai primeam o papusa, sau un tren mic sau un joc Nu-Te-Supara-Frate, cu care ii terorizam apoi pe toti membrii familiei.
Dar piesa principala, vedeta sarbatorii era bradul. Nu cadourile, nu masa, pe atat de imbelsugata pe cat se putea in vremea aceea, si nici cei care veneau in vizita, aducand si ei mici cadouri, dulci sau practice dupa cum nimereau. Bradul era miracolul Craciunului si, cand in sfarsit isi facea aparitia, asa impodobit cu beteala argintie, luminite electrice in forma de flori, globuri fragile din sticla pictata si bomboane invelite in staniol, ma fascina atat de tare incat as fi ramas sa dorm la poalele lui, daca m-ar fi lasat parintii.
In casa mirosea a rasina de brad, a portocale si a cozonac, frigiderul era, pentru cateva zile pe an, plin cu cratite si platouri, si toata lumea se facea parca mai linistita si mai zambitoare. Se statea la masa, se vorbea, se povesteau istorii si eu ascultam fascinata povesti de familie, mai vechi sau mai noi, dar cu ochii mereu si mereu la brad. Urmaream aproape hipnotizata sclipirea luminitelor dintre ramurile verzi, reflectata in fatetele globurilor, in firele lucitoare de beteala, in staniolul colorat al bomboanelor.
Bomboanele de pom erau un regal in sine, podoabele cele mai dulci, la propriu si la figurat. Cu miezul alb de crema tare de zahar invelit in ciocolata amaruie si infasurate in staniol, bomboanele acelea erau un magnet, un miraj dulce, care ma facea sa dau tarcoale pomului si sa desprind cu grija cate una, cand nimeni nu se uita. Devoram trofeul cu pofta dar aveam si un sentiment de vinovatie, caci pe masura ce luam bomboane din brad el ramanea mai golas iar sclipirile se reflectau tot mai putin.
Candva dupa Sfantul Ion bradul deja ingalbenit, cu acele uscate si rasfirate, era despodobit cu grija, ornamentele puse in cutii, luminitele aranjate frumos in dulap. Apoi cineva ducea bradul din casa si cu el pleca parca toata magia, din iarna nu mai ramaneau decat seri lungi intunecate, frig in casa, zloata si frig afara. Numai ca, ascunsa intr-o cutiuta in biblioteca de langa pat, aveam o comoara secreta: staniolul bomboanelor, sclipitor si fosnaitor, intins si indreptat cu grija. Purta inca mirosul Craciunului, de ciocolata si de dulce, si parca si un miros foarte, foarte fin de brad.
Daca as sta sa ma gandesc cum ar arata Craciunul perfect pentru noi, pentru copii, nu m-as gandi la cadouri, nici la bucatele traditionale. Mi-ar place sa le pun in brad bomboane invelite in staniol, jeleuri aromate, bastonase de zahar si spirale de acadele, si am sta apoi langa brad sa povestim pe-ndelete, in lumina colorata si palpaitoare. Am inventa povesti despre taramul bomboanelor, acolo unde norii sunt din vata de zahar si copacii din caramel, unde raurile ar fi de ciocolata fierbinte si casele din turta dulce, cu glazura alba, de zapada, pe acoperis.
Am astepta colindatorii cu un cos plin de acadele vargate, de spirale intortocheate si de bomboane, si am canta alaturi de ei cu bucuria sarbatorii. Craciunul nostru ar fi un Craciun dulce, colorat si plin de fantezie.
Si daca vreti sa impodobiti bradul cu dulce incercati CandyToys, veti gasi acolo acadele handmade, jeleuri deosebite, aromate si decorative, bastonase licorice, de impartit intre prieteni si de savurat mult timp, o puzderie de dropsuri speciale, caramele si ciocolata si chiar jucarii dulci.
Mari si mici 