Cer alb, amorf si un vant insistent, care amorteste simturile si tulbura copacii inmuguriti. In lumina murdara, care nu lasa umbre orasul pare amortit, ca-ntr-o poveste pentru copii, si mii de ferestre inerte par tot atatia ochi goi. Ma gandesc la oamenii care stau, poate, in spatele ferestrelor, privind la rândul lor si intrebându-se daca in spatele ferestrelor sunt oameni care privesc.

La ora 10 incepe scoala la distanta, agitatie mare, ne asezam fiecare la „post”. Patru mese, patru laptopuri, fiecare stie acum ce are de facut. In living se proiecteaza, in dormitor se face reporting, in camera copiilor e ora de romana iar la bucatarie cea de mate.

Gatim, mancam, revenim la treburile noastre, munca, teme…. Copiii sunt mari, inteleg ca trebuie sa lucram, ne mai intersectam din cand in cand, poti sa-mi dai o mandarina, cum desenez un unghi obtuz, vreau o foaie colorata pentru tema la MEM, mai ai mult de lucru mama?

Vantul se agita afara, izbeste in pereti, la televizor se anunta bilanturi, se discuta crize, orase pustii defileaza pe ecran, oare cum o fi orasul nostru, acolo, in centru, la fel de pustiu?

S-au amanat Jocurile Olimpice si stirea ma izbeste mai rau decât imaginile cu spitale, mai rau decât cifrele din statistici, pentru ca Jocurile Olimpice sunt, intr-un fel, un simbol al umanitatii si, daca s-au amânat, parca si omenirea e pusa pe asteptare. Jocurile Olimpice din 2020 vor avea loc in 2021.

Ies afara in noapte pentru o gura de aer rece si vânt, o masina de politie cu girofarul pornit inainteaza incet si din megafon se aude indemnul „Stati in case”. Oare de la frig mi se face pielea de gaina?

In casa e cald si bine si miroase a ceai cu lamâie, pisica priveste cu ochi mari, rotunzi, soarecele de jucarie, cu cheita, care da ritmic din codita de plastic. Baietii rad zgomotos, acasa e bine. Vom trece si peste asta, #simaineeozi