Zilele 18 si 19. #stamacasa

Scriu din notite, am fost depasita de evenimente. Dar uneori ma opresc si notez o idee pe o bucatica de hârtie, o las apoi pe birou, pe marginea bibliotecii, in cutia de pâine sau pe noptiera. In curand o sa gasesc notite in frigider, in castronul pisicii sau sub perna, o sa umplu casa cu notite, o sa inotam printre notite cu cuvinte scrijelite cu pixul, o sa navigam cu incetinitorul printre idei, ca prin valuri albe cu semne albastre.

Mai intai a fost sambata, ziua in care norii s-au rasfirat si au lasat sa se vada, mai intâi timid, apoi de-a binelea, cerul albastru. Vantul s-a potolit si pasarile au inceput sa cânte printre ramurile de-abia inverzite. Vreme frumoasa de primavara cu nori fuioare de abur si lumina cruda, aproape alba, care se reflecta dureros in zidurile albe. Ochii ma dor de atata lumina, dupa zile si zile in bârlog.

Daca in timpul saptamanii activitatile noastre sunt mai structurate de scoala copiilor si avem cât de cât un orar, in weekend am simtit izolarea parca mai tare. Eu a trebuit sa mai lucrez câte ceva iar copiii se invarteau prin casa, in cautare de ocupatie. Noroc de bicicleta, am scos-o pe terasa si ei se pregatesc serios sa devina campioni de ciclism.

Duminica a venit cu schimbarea de ora care ne-a izbit parca mai tare de data asta, ziua a trecut pe repede-înainte, acum era 9 acum ora 13, si iata ca s-a facut aproape 5 dupa amiaza…

Atunci, cu cateva minute inainte de ora 17 au aparut in fata blocului masinile de dezinfectat, albe, doua la numar, cu oameni echipati in combinezoane albe, purtand in spate dispozitive cu dezinfectant si suflante motorizate. La ora 17 fix, prin usa deschisa a primei masini am auzit radioul, conectat probabil la postul oficial, difuzand Imnul National. Un sentiment ciudat, strazi pustii, lumina cruda, oameni in combinezoane vâjaind cu suflantele lor, blagoslovindu-ne cu solutie de peroxid (cred)….o dezinfectare patriotica. Pe la balcoane vecinii se iteau sa vada care-i sursa zarvei, unii chiar au schitat aplauze timide la adresa vajnicilor luptatori cu inamicul invizibil. Zgomotul pulverizatoarelor s-au auzit mult timp, in sus si in jos pe scara blocului, pe trotuarele din fata, aerul s-a umplut cu miros de motorina arsa si un vag iz de dezinfectant medicinal. Intr-un final convoiul alb a plecat spre noi provocari, pe strada vecina.

Ne-a uitat la Kung-fu Panda si am râs. Am mancat ultimele mandarine. Am povestit despre puterea chi-ului. Copiii au adormit zâmbind. #simaineeozi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s