Mamele și shoppingul online

Ediție de toamnă

Ei bine, da, a venit toamna și asta inseamnă, pe lânga frunzele care se îngălbenesc și vântul care se întețește, pe langă ploile (mai scurte sau mai lungi), pe lângă faptul că ziua e mai scurtă … înseamnă că nu prea mai poți ieși pe-afară cu „pantofii de fiecare zi”. Ce sunt pantofii de fiecare îzi? Păi, sunt acea pereche de pantofi care e întotdeauna la îndemană ăn dulap, cei pe care-i folosești mereu, fie pentru o fugă la magazin sau pană in piață, fie la plimbarea în parc, oricând știi că ai de mers pe jos și nu e cazul să porți vreo pereche fancy cu toc cui.

Și pentru că a venit toamna, de dimineață mi-am propus să-mi caut niște botine. Sună atat de bine botine, și sincer n-am avut niciodată botine (am avut ghete, cizme si alte feluri de încălțămintem dar botine, nu) încât am zis: „clar, îmi iau botine!”. Și pentru că am învățat și eu un lucru sau două de cand tot particip la Superblog, știu exact unde sa caut. Online desigur, căci acum, pe pandemie și pe timp de toamnă, nu e cazul să mă vântur prin magazine, și oricum nici n-am prea mult timp. Cumpărăturile online te scutesc de deplasări, de timp pierdut, și, mai nou, de riscuri. Așa că am, evident, raspunsul perfect: answear.

Scriu, deci, answear.ro, dau „Enter”, văd „Femei, Barbati, Copii”, click pe ”Femei”, „Încaltaminte”, „Cizme si botine”…

În față mi se afișează paradisul cizmelor si botinelor, fără distanțare socială, una langa alta drăguțele de ele… Nu vreau negru, vreau ceva mai cald, mai de toamnă, selectez culoarea, și aleg botine Tommy Hilfiger, botinele visurilor mele (n-am visat chiar botine, dar sună bine, nu?).

În viața fiecărui om exista acel moment de cumpănă, în care se gandește dacă să apese sau nu pe butonul „adaugă la coș”. Daca acel om e femeie, adică prin definiție, un om mai sentimental, în fața ochilor minții defilează diverse amintiri, emoții și multe, multe alte gânduri. Când e vorba de încălțări, parcă într-o clipită îți amintești și de balerinii roz de balet, din mătase, și de pantofiorii negri de lac, cu bretea, din prima zi de scoală, și de mocasinii super comozi aduși de mătușa din Italia (căci cine n-are o matușă în Italia?) și de multe alte perechi, sandalele bej purtate la prima întâlnire cu el (acel el din clasa a XII-a), tenișii care au rezistat eroic atâtor excursii, bocancii de munte, prietenii cei mai buni al omului în caz de drumeții (dar numai dacă i-ai purtat suficient, încât să nu te alegi cu bășici la călcâie), pantofii albi, de la nuntă, atât de frumoși că i-ai păstrat, chiar dacă nu-ți mai vin demult, căci, după doi copii, nici măsura la picior nu mai e aceeași. Și stând așa, în reverie, cu ochii în ecran vezi:

Și te trezești brusc. Căci toamna, când vine, vine și școala. Și, dacă esti femeie și mamă, și mai ai și copii școlari, știi că toamna se numără … adică de obicei se schimbă numărul la pantofi, la pantofii copiilor. Pantofii din sezonul trecut zac răpusi, nu de vreun virus ci de șuturile în minge, de alergatul cu trotineta, de frâna cu piciorul, la mersul pe bicicletă, au botul zdrelit și talpa tocită, zgârieturi pe laturi și cute adânci, pe unde nici nu te astepți, de zici că au cel putin vreo 3-4 ani. Nici vorbă, au 3-4 luni de purtat, dar de purtat în condiții de stress maxim.

Asa că… mă ridic și fac adunare generală, copiii sunt acasă, nu au școală, hai la măsurat și probat pantofi, ce le vine, ce nu le mai vine, ce e de aruncat, ce e de dat mai departe. Copiii strâmbă din nas, dar probeaza, au!, nu intră piciorul, au!, mă dor degetele, aoleu! e dezlipită talpa… Concluzia? Nu le mai vine nimic. Buuun. Adică nu e bine, dar trebuie să remediem situația. Una pereche de scoală plus una pereche sport, neapărat.

Femei, Barbati, Copii, click pe copii, încalțăminte băieți, și cu un scan rapid identific personajele necesare în poveste, pantofi Geox pentru scoală și plimbare, o pereche de Adidas pentru sport și joacă. De data asta, nici o ezitare la „adaugă la cos”.

Copiii răsuflă ușurați, dar n-au scăpat. Pentru că, dacă nu le mai vin pantofii înseamnă că au crescut. Și dacă au crescut, le mai vin oare pantalonii? Scoatem toate perechile de pantaloni, din care 90% au genunchii tociți sau chiar rupți, îi aranjăm în ordinea mărimii și copiii trec la probat. Ei bine, concluzia e simplă, ne trebuie și pantaloni. La pantaloni e simplu, caut direct la jeans, și găsesc imediat ce îmi trebuie, jeans Mango Kids clasici, bleumarin închis, buni și pentru scoala și pentru alte activități, la o adică. Dar o pereche nu-i destul, ce te faci dacă îi speli (și îi speli destul de des), asa că mai adaug o pereche de pantaloni Mayoral, tot bleumarin ca să fim versatili. Pam, pam, „adaugă la cos”, am rezolvat.

Din păcate e momentul în care mă trec niscaiva fiori reci, pentru că, dacă nu le mai vin pantalonii, înseamnă că s-au lungit copiii, și copiii, când se lungesc, nu se lungesc numai la picioare, ci și la mâini. Și toamna, că de ea e vorba, nu mai merge cu mânecă scurtă, trebuie mâneci lungi la cămăsile de școală și…

Copiii s-au aciuat și ei pe câte undeva, prin casă, unul cu motanul, altul cu un lego, „adunarea la mine!” zic, avem de sortat cămăși. La cămăși e simplu, le iei dupa lungimea mânecii. Parcă, parcă le-ar mai veni, la limită, câte o cămașă și-un tricou din acela „polo”, cu mânecă lungă dar… Cămășile au obiceiul prost să se păteze de carioca și de cerneală, să se agațe în cine știe ce colț, la cămăși nu poți să te bazezi prea mult pe rezistența la intemperii școlare, așa că trebuie să ai rezerve. Caut, deci, cămașă, și gasesc una draguță, la un pret bun, și 100% bumbac, ceea ce e important. Și dacă tot sunt la uniforma de școală, știu sigur că nu le mai vine nici un sacou, și cine nu ar vrea un copil elegant? Chestia e că îl găsesc imediat pe answear, așa că nu am nici o scuză, că n-o fi, că nu s-o găsi. Adaugă la cos! Numai că nu poate merge în fiecare zi la școală în sacou, mai sunt și acele bluze foarte drăguțe, un pic mai casual și mai comode pentru copii, ia să caut! Bun, am găsit una super, îmi place și poza. Trece și ea în cos, evident. Și uite așa am mai bifat cămasă, sacou și bluză Mayoral. Tare, nu?

Mai e ceva? Mai e, ora de sport. Caut repede, direct la compleuri (acolo trebuie să fie!) și găsesc un trening Mayoral la set, e excelent, pentru că are două perechi de pantaloni. E bun, pentru că pantalonii, în general, au un defect, nu rezistă la tăvăleală și se rup în genunchi. Așa că, dacă ai din prima doua perechi, esti mai liniștită, și ce mamă nu vrea să fie liniștită? Și dacă tot sunt la chestii mai sport, mă gândesc că ar fi bun și un hanorac pentru plimbările prin parc, iată unul Mango Kids. V-ati prins deja că îmi place culoarea galben, nu? E o culoare caldă, perfectă pentru copii, mai ales toamna, să aducă un pic de lumină in zilele mohorâte care vor urma. În plus, bluzele în culori vii au avantajul că te ajută sa-ți reperezi copilul rapid dacă se îndepărtează de tine prin parc, mai ales dacă e cu bicicleta, trotineta sau penny-boardul.

Și dacă se face mai frig? Și se va face, pentru că dupa toamnă vine iarna, și dacă tot m-a prins febra shoppingului măcar să știu o treabă. Am de ales între geacă, parka (ambele de la Mayoral) și un palton Mango Kids. Paltoanele sunt draguțe și elegante, gecile sunt sport si nu merg la orice ocazie, o parka le împacă pe amândouă, e așa, un fel de chestie intermediară. Să vedem ce aleg, voi ce ziceți?

Oricum ar fi, ar trebui să iau și un fular ceva, o eșarfă…și dacă tot vorbim de esarfă, tare aș vrea și eu una, căci cele vechi s-au cam ponosit. De ce? Ei bine, motanul meu are un loc preferat pentru moțăiala de după amiază, ați ghicit, sertarul cu eșarfe.

Caut repede și găsesc două care îmi plac, o eșarfă Haily’s, în culori vesele, de toamnă, și una din colecția answear, cu motive geometrice, potrivită pentru o ținută mai sobră.

Într-un final sunt mulțumită de aspectul coșului de cumpărături, arată aproape ca un corn al abundenței. Rămâne să confirm comanda și să aștept livrarea promptă și gratuită. Și nu, nu îmi fac griji dacă ceva nu se potrivește, nici măcar la încălțăminte, știu că pot face retur gratuit.

Și uite așa am trecut prin cele 7 etape esențiale ale shoppingului de toamnă, categoria „mame de copii școlari”. Sunt sigură că vreți să știți dacă am luat până la urmă botinele, sau nu… Că doar totul a început de la ele. Așa că vă aștept cu păreri și comentarii, și mai ales să-mi spuneți cum decurge la voi shoppingul online, ediția de toamnă.

Articol scris pentru Superblog de toamna 2020, proba 1, sponsorizata de answear.

Sursa foto: answear cu exceptia motanului (propriu) si a fotografiei de coperta (pixabay).

12 gânduri despre “Mamele și shoppingul online

  1. Am comandat de doua ori de la answear. Nu am avut probleme cu comanda, a venit la timp si produsele bine impachetate. Cred ca este timpul sa dau o noua comanda.

    Apreciază

  2. Consider ca shoppingul online este cea mai mare inventie. Mamicile sunt primele care fac genul asta de cumparaturi pentru ca este destul de greu sa iesi cu copilul

    Apreciază

Lasă un răspuns la Simona Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s