Da, sunt multe zile, peste trei saptamani. Intre timp a fost Pastele, de doua ori, pentru ca noi le sarbatorim pe ambele. O sarbatoare a luminii si a învierii intr-o perioada in care, daca te iei dupa stiri, moartea e dupa colt. Pentru noi a fost liniste, zile libere, cer senin, o concentrare spre interior, spre noi, ca familie. Credeam ca imi va lipsi agitatia de Paste, cumparaturile, vizitele dar nu, nu a lipsit nimic, aveam tot ce ne trebuia, poate chiar si ceva in plus, un fel de indârjire de mica familie, sa nu lasam raul, sub orice forma, sa ajunga la noi. Nu-ti dai seama cât de mult ai decât atunci cand ceea ce ai devine foarte important.

Au fost doua saptamani de vacanta, atât de ocupate ca nu am avut nici un pic de timp de scris. Vacanta pentru copii, in conditii de #IzolareLaDomiciliu, a fost pentru noi o lunga lista de intrebari #CeSaMaiFacCuEi? Iar pentru noi nu a fost vacanta, a trebuit sa mai si lucram. Fara #covid19 am fi zburdat pe dealuri înverzite, in Austria, asta era vacanta noastra de primavara. Rezervasem din timp cazarile pentru un tur care combina orase, parcuri naturale si diverse atractii pentru copiii. Planuisem sa mergem cu masina noastra, sa avem libertate de miscare si sa ne bucuram de o primavara la inaltime, si la propriu si la figurat. Am anulat rezervarile in prima saptamana de izolare. Masina sta in parcare de o luna si jumatate.

Am petrecut o mare parte din timpul liber pe terasa, atunci cand nu era vânt, pentru ca vântul a ramas, din pacate o constanta in toata aceasta perioada. Si nu vorbesc de un vânticel timid de primavara ci de un vânt strasnic si rece, care infioara pielea indata ce te atinge. In zilele fara vânt, mai ales dimineata devreme sau seara târziu, la ora in care amurgul se stinge incet, ascultam linistea. Foarte multa liniste, doar latratul câinilor din vecini sau vreo sirena de ambulanta mobilau tacerea neobisnuita a orasului. Dimineata era a pasarilor, nu-mi amintesc sa fi auzit vreodata atâta bucurie de triluri, atâtea pasari diferite cântand. Numarasem vreo sase specii de pasari, asteptam sa apara macar o familie de rândunici cand a aparut, in cercuri mari pe deasupra blocurilor din apropiere, o barza. Sper ca si-a gasit un loc bun de cuib, sper ca va fi bine in oras, când acesta va reveni, cum va reveni, la viata.

Pe strada din dreapta, a treia casa pe dreapta este o casa alba, cu acoperis de tabla neagra si gard de ciment, nu prea înalt. Nu are pretentii de bogatie, e o casa modesta, micuta dar are în curte doi copacei de liliac lila, un altul mov închis si înca unul alb. In spatele curtii mai e un fel de arbust plin de flori albe, probabil din cele care se cheama rochia-miresei. Acea curte umple cu mireasma florilor o strada întreaga iar dimineata, când tragi aer in piept, mirosul de liliac e asa de puternic de parca ar fi chiar lânga tine.

Ciresul din casa din fata s-a scuturat cu totul de flori, a înflorit in schimb un gutui pe strada din stânga, pe la a 5-a casa. Am vazut doua cuiburi de vrabii, sub doua stresini. Sunt câteva pisici care se plimba prin zona, una neagra cu pieptul alb, prietenoasa, alta, acrobata cea gri car emerge pe acoperisuri, una maro dungata si cu un aer vasnic (cred ca e motan) si înca una de o culoare ciudata, un gri maroniu de culoarea pamantului uscat. Motanul nostru se plimba pe balustrada, si el e acrobat si, mai nou, vâneaza buburuze.

Duminica noapte, la 21.36 am vazut satelitii StarLink, trecand rapid de la vest spre sudvest, un sir de luminite sclipitoare, aliniate in rând, la începutul misiunii lor. Viitorul e aici deja, si ma gandesc ce fel de zi este #SiMaineEoZi.