Astazi, 5 decembrie, este Ziua Internationala a Voluntarilor si se apropie si sarbatorile de iarna, acea perioada magica a generozitatii, asa ca va oferim 7 idei pentru mai bine.
Cum puteti ajuta? Donand bani sau bunuri, donand o parte din impozit, prin voluntariat sau prin simpla distribuire.
De ce sa ajutati?
Pentru ca deseori te simti mai bine facand un cadou decat primindu-l. Pentru a fi parte dintr-o poveste adevarata, care poate schimba viitorul cuiva. Pentru ca aceste organizatii au reusit sa faca lucruri bune concrete, palpabile si merita respectul si aprecierea noastra. Pentru ca oricat ni s-ar parea ca nu avem destul exista intotdeauna persoane care au mai putin si au nevoie de ajutorul nostru. Pentru a arata copiilor ca un gest mic conteaza, alaturi de alte gesturi mici ale unor oameni cu inima mare. Pentru ca schimbarea in bine nu va veni niciodata daca nu porneste de la noi, din sufletul fiecaruia. Pentru ca Mos Craciun exista, magia lui se afla in inimile noastre.
1. „Daruieste viata” este acel unicorn magic care, in contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii cincizeci de ani, și-a asumat misiunea de a ridica PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România.
Este pentru prima dată când, în România, un ONG construiește un spital de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări. Nu ratati ocazia de a pune cu mana voastra „o caramida” la temelia acestui proiect.
2. Asociația „Inima copiilor” este o organizaţie nonguvernamentala constituită în ianuarie 2006, cu scopul de a ajuta copiii cu probleme medicale, în special cu afecţiuni cardiace dar si cu probleme neurologice.Cu ajutorul lor s-au realizat adevarate minuni prin reamenajarea salilor de operatii si a sectiilor de neurochirurgie si cardiochirurgie. In prezent se implica in reconstruirea sectie de terapie intensiva nou-nascuti a spitalului Marie Curie si in proiectul „Banca pentru lapte matern”.
3. „MagiCAMP” le oferă copiilor care își trăiesc copilăria între pereții saloanelor de spital șansa de a-și recăpăta încrederea în ei, puterea de a lupta cu boala și motivația de a merge înainte.
MagiCAMP încearcă să le dea înapoi ceva din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă, joacă luată în modul cel mai serios, pusă la cale împreună cu medici oncologi, pediatri, psihologi specializați, entertaineri de top. Joacă într-un loc de vis, încărcat de toată magia taberelor trecute și pregătit pentru taberele și mai grozave ce vor urma. Joacă discret supravegheată de medici și personal de specialitate.
4. „Salvati copiii” este o organizaţie neguvernamentală care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile
Salvați Copiii a lansat, în 2010, unul dintre programele cu cel mai puternic impact din istoria organizației, „Fiecare copil contează”, menit să contribuie la reducerea mortalitatății infantile. Până acum Salvați Copiii, a echipat cu aparatură performantă 37 de maternităţi din întreaga țară și a întreprins acţiuni de îmbunătăţire a stării de sănătate a 7000 de mame şi copii până în 5 ani din 31 de comunităţi dezavantajate.
5. „HOSPICE Casa Sperantei” este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de ingrijire paliativa. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 26 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 26.000 de copii și adulți cu boli incurabile.
6. „World Vision” este o organizatie care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, de dezvoltare comunitara si advocacy punand in centrul activitatii bunastarea copilului.
Organizatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile rurale, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii, lucrand cu persoanele cele mai vulnerabile indiferent de religie, rasa, etnie sau gen.
7. „MagicHOME” isi propune sa ofere gazduire gratuita, suport si alte facilitati familiilor cu copii diagnosticati cu cancer sau alte afectiuni grave. In prima jumatate a anului au fost cazati gratuit 300 de copii si membri ai familiilor acestora, insa nevoile reale sunt mult peste capacitatea actuala.
MagicHOME este mai mult decat un acoperis pentru parintii copiilor cu afectiuni grave, este o sansa reala la tratament, un refugiu care ii poate ajuta sa o ia de la capat in fiecare zi, oferindu-le conditii decente pe durata tratamentului.
Pentru mai multe ocazii de a fi magic puteti gasi campanii in care sa va implicati aici.
A republicat asta pe Mari si mici și a comentat:
Anul trecut, cam pe vremea asta, va propuneam 7 ocazii de a fi magic.
ApreciazăApreciază