Piatră, hârtie, foarfecă. Despre democratie.

Democratia originală, un joc cu suma nulă

Am auzit deseori expresia „democratie originala” referitor la sistemul nostru de guvernare. Dar nu tot ce este original este bun. Purtam remiescente balcanice si avem din pacate reflexe pavloviene comunistoide. Suntem un popor peste care istoria a trecut fara menajamente, si care deseori s-a trezit aruncat intr-o parte sau alta a cursului ei. De la Revolutia din ’89 incoace incercam sa ne croim o cale democratica, iar pentru ca ne reuseste aproximativ o numim „originala”.

Democratia noastra originala s-a dovedit un joc cu suma nula. Un joc in care, din pacate, cartile nu sunt impartite aleatoriu si unde cand cineva castiga toti ceilalti pierd. Nu analizez aici motivele, cei interesati de politica le cunosc. Nu intru intr-un studiu al cauzalitatii istorice, nu caut justificare. In acest moment precis al istoriei greaua mostenire nu mai este decat o scuza penibila. Nu pentru cei de la conducere, ci pentru noi. Toti cei, care, prin inactiune, participam in continuare, ca perdanti ab initio, intr-un joc cu suma nula.

Implicarea directa conteaza si se poate face in mai multe moduri. Exista instrumente diverse: evenimente de exprimare democratica, referendum, petitie online.

democracy_mania-votul-tau-face-diferenta-1024x683

Mecanismele democratiei

Democratia este, deocamdata, cel mai bun sistem de guvernare inventat de oameni, unul in care suprematia apartine poporului. La baza democratiei stau valori fundamentale precum libertatea, egalitatea, dreptatea, si un sistem de reguli menite sa le protejeze. In democratie suprematia poporului se manifesta prin vot iar alesii trebuie sa puna in practica vointa acestuia. Daca nu reusesc sunt sanctionati politic la urmatoarele alegeri iar ciclul se reia.

Democratia este un joc „Piatră, hârtie, foarfecă„.

Piatra reprezinta valorile fundamentale, cele care stau la baza democratiei si ar trebui sa fie imuabile. Hârtia reprezinta regulile care trebuie respectate. Aceste legi nu distrug valorile fundamentale ci le „imbraca” intr-o forma in care sa poata fi puse in practica. Legile reprezinta vointa majoritatii dar protejeaza si minoritatea. Legile trebuie sa fie juste. Foarfeca este vointa poporului, Foarfeca reprezinta capacitatea de a amenda, de a ajusta legile atunci cand este necesar. Atunci cand un sistem esueaza in a-si reprezenta poporul acesta trebuie schimbat. Iar piatra bate foarfeca. Indiferent de vointa populara intr-un moment sau altul, valorile fundamentale sunt si trebuie sa ramana imuabile.

Democratia participativă

In Romania avem nevoie de foarfeca. Daca vrem sa ne croim un drum democratic, european, daca vrem sa iesim din paradigma jocului cu suma nula avem foarte tare nevoie de foafeca. Solutia este democratia participativa, dar nu una de forma, ci de fond.

Participarea la exercitiul democratic se face prin vot. Este prima si cea mai importanta forma de exprimare democratica. Si dupa vot? Ne aratam indignarea in social media? Scriem texte usturatoare la adresa conducatorilor care dau gres, mereu, intr-un vartej al erorilor? Facem bancuri? Afisam meme? Poate, mai curajosi, comandam tricouri cu imprimeuri graitoare si le purtam ostentativ?

Ar trebui sa intelegem rolul de cetatean si relatia cu democratia. Cetatenii ar trebui sa participe la decizia publica, ar trebui sa controleze si sa sanctioneze folosirea banului pulic. Societatea, in ansamblul ei ar trebui sa aiba ceva de spus cu privire la deciziile care o privesc. Dar toate aceste exprimari generale amintesc de acea povestioara in care cineva trebuia sa faca ceva ce oricine ar fi putut face dar nimeni nu a facut… Nu este vorba de cetateni, de societate. Nici macar nu este vorba despre „noi”. Este vorba de tine si de mine. De fiecare dintre noi, individual.

democracy_mania-km0-al-democratiei

Democratia noastră, cea de toate zilele

Intr-o societate supusa unor schimbari atat de rapide, tehnologice, geo-politice, climatice, simpla exercitare a dreptului de vot nu mai este suficienta. Democratia trebuie sa faca parte din cotidian. Iar pentru a functiona, acest tip de exercitiu al democratiei are nevoie de cetateni informati si activi. Educatia este esentiala dar in aceeasi masura este esentiala si dorinta reala de schimbare si implicarea directa. Doar asa vom putea construi o Românie mai buna.

Traim in epoca post-adevarului, unde mijloacele media pot fi, si deseori sunt, utilizate pentru a creste influenta politica. Un cetatean informat da dovada de discernamant, analiza critica si o anume igiena mentala. Un cetatean implicat stie sa identifice pericolele la adresa democratiei si actioneaza atunci cand este necesar.

Calitatea de cetatean necesita exprimarea continua, zi de zi, a valorilor in care credem. Nu exista metoda mai buna de diseminare a principiilor democratice decat exemplul, consistent si consecvent. Nu exista un far al democratiei, care sa arate cu fasciculul sau luminos drumul spre portul linistit al democratiei adevarate. In schimb fiecare din noi poate aprinde lumina. Si atunci cand suntem suficient de multi la un loc lumina va fi, in sfarsit, suficient de puternica.

democracy_mania-protest-10-august.jpg

Democratie 2.0

Democratia este acum intr-un proces de adaptare la noua paradigma a societatii informatizate. Evolutiile tehnologice care au dus la cresterea capacitatii de analiza (big-data), la propagarea directionata a mesajelor electorale sau la raspandirea extrem de rapida de fake news au pus in pericol democratia. Dar aceleasi evolutii tehnologice duc la un nou nivel de interactivitate si deschid o fereastra spre viitor, spre democratia 2.0.

Cyber-democratia va permite participarea activa la procesul de luare a deciziilor in toate domeniile vietii sociale, de la nivel local la nivel central. Legatura intre cetateni si guvern sau parlament va deveni din ce in ce mai stransa si interactiva. Structurile de conducere si comunitatile locale au datoria si responsabilitatea sa creeze conditiile pentru accesul la informatie si participarea la viata democratica, Putem avea adevarate agora in online, spatii de dezbatere, de impartasire a ideilor, de lucru in comunitate. Vom putea genera, mai usor, mai rapid, mai simplu, schimbarea de care avem nevoie.

Acesti pasi spre viitor se fac acum. Si daca te ingrijoreaza viitorul, fa parte din el.

democracy_mania-steag-romania-unire.jpg

Articol scris pentru Superblog 2019, proba sponsorizata de:

democracy-mania-logo-300x300

Surse foto: Democracy Mania, arhiva personala, Pixabay Royalty Free.

Pentru toate articolele Superblog 2019 click aici.

 

 

2 gânduri despre “Piatră, hârtie, foarfecă. Despre democratie.

Lasă un comentariu